[29.09.2010]
Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi
Arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât
şi
în cea ebraică şi islamică. Fiind un protector divin prin excelenţă,
Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Biserică şi de comunitatea
creştină ca să apere de rău.
Nu este deloc întâmplator că în Apocalipsa
lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreună cu îngerii săi, sunt descrişi ca
fiind în luptă cu balaurul (forţa satanică) şi cu demonii (îngerii
decăzuţi) care sunt subordonaţi acestuia, iar deznodământul acestei
lupte este că acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub
pământ împreună cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau.
Arhanghelul Gabriel
este vestitor al dumnezeieştilor taine. În limba ebraică, Gabriel
semnifică "Dumnezeu este puterea mea". Este îngerul Bunei Vestiri, al
reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al
revelaţiei divine. De asemenea, el este considerat a fi guvernatorul
Paradisului. El este menţionat de mai multe ori în Biblie, de fiecare
dată ca un mesager care aduce veşti importante.
Este prezent în viziunile lui Daniel despre întoarcerea evreilor din
captivitate, căruia i-a revelat şi viitorul naţiunii. Tot el i-a vestit
lui Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi lui Ioachim şi Anei
naşterea Fecioarei Maria. El este vestitorul venirii lui Mesia pe
Pământ. Gabriel a anunţat-o pe Fecioara Maria că-l va naşte pe Iisus şi
i-a apărut în vis lui Iosif pentru a-i explica această situaţie.
Arhanghelul
Rafael ne asistă în efortul nostru de a ne vindeca atât corpul, cât şi
mintea şi inima. El ne ajută să atingem starea de sănătate şi
împlinire. El oferă ajutor tuturor celor care suferă şi au nevoie de
vindecare, şi atunci când este permis, le alină durerile. Atunci când
ne deschidem inimile faţă de vindecarea spirituală, Rafael este cel
care ne ghidează către terapeuţi, vindecători sau persoane competente
care ne pot îndruma şi ajuta. Cu cât devenim mai conştienţi de
responsabilitatea care ne revine în procesul de autovindecare, el ne
ajută să intrăm în contact cu sufletul nostru, care în mod tainic ştie
ce anume este mai bun pentru ca noi să ne restabilim starea de sănătate
şi vitalitate.
Rafael ne poate ajuta să înţelegem lecţiile tainice pe care le avem de
învăţat din fiecare boală cu care ne confruntăm şi ne ajută să ne
auto-cunoaştem şi să învăţăm din suferinţele cu care ne confruntăm.
Atunci când optăm pentru un mod sănătos de viaţă, acest înger este
alături de noi.