[08.10.2008]
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea
stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol.
Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme
deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime
abominabile.
Violenta acestora era
atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare,
personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai
multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ
o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor
colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze
intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan
profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul.
Si
atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a
dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de
catuse.
Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor
si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a
trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
Partea
cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu
nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a
vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au
fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor
spitalizati.
“Tot ce a
trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane, a
declarat ulterior dr. Len. Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe
un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.”
In
prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul
carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand
inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale
prestigioase, precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un
doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele
Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician,
practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku
Simeona, o femeie kahuna.
Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se
traduce prin secret, iar kahuna prin pastrator al secretului, expert,
magistru. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in
sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea
proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al
samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea
puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase,
sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga
prosperitatea etc.
Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre
ultimii kahuna veritabili dinHawaii, fiind numita oficial in 1983 de
catre autoritati drept o comoara vie a Hawaii-ului (living treasure of
Hawaii). Ea a infiintat Foundation of I, o organizatie nonprofit,
menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice al
e
vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala
invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la
Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de
Ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin a indrepta lucrurile, a
corecta o eroare.
Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla
incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica
masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de
alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile
huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in
spiritul respectului pentru rational si stiintific.
Lumea este o reflectare a gandurilor noastre.
Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin
gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata
noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
•
Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt
o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este
decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.
•
Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe
care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce
noi insine gandim in sinea noastra despre noi.
• Daca ne imbolnavim,
este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru
ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o
eroare de judecata. “Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata,
declara cu umor dr. Len. Te pot omori, asta-i tot.”
In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade.
Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci,
inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice
stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrand asupra ta. Nu
este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu
iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti
obtine singur, cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.
Pentru
kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru
de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau
pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru
reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns. Daca nivelul
nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba
rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne
asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra,
pentru tot ce se intampla in jurul nostru.
“Vindecarea
ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. Ce inseamna sa ne
asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in
viata noastra? Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti – si nimeni
altcineva – esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor
evenimentelor pe care le traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.
O
idee foarte greu de digerat, intr-o societate in care ne-am obisnuit sa
ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in
viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima.
Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate supraresponsabile. Caci
una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este
sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni
cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care
o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.
Accesul
la miracol si, implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci
cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre
redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema
adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat
infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii.
Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu
punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra
se poate schimba radical.
“Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram”, afirma dr. Len.
Actele
violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din
Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul ca acestia
aparusera in viata sa. Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot
ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui
insusi, sa stearga el insusi gandurile care le-au generat.
Exagerare
dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din
fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca
daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs
acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am
facut ca acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala,
noi am atras asta. Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra
actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La
urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi,
si pe cei care ne cunosteau foarte bine – reactii in care parca nu eram
noi insine, nu-i asa?
Daca te confrunti cu o problema, o situatie
limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui
automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a
atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs
respectiva problema.
Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? “Nu
va faceti probleme, spune dr. Len. O parte din voi stie. Trebuie doar
sa-i dati permisiunea sa o faca. Cand judec o persoana, acea persoana
devine un prizonier al gandurilor mele.”
Cream
lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o
metafora. Este o realitate. In viziunea lor – care este comuna cu cea a
tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai
putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate
si ceea ce vedem se interpune gandul.
Noi nu mai vedem ce
exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea
este ceea ce credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in
psihologie si o autoritate internationala in materie de huna.
Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce
afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la
propria lor perceptie asupra evenimentelor.
Mai mult, studiile arata
ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel
spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge
sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat
performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge
sa lucreze din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: “daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele”.
Asta
inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme
sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme
perceptia despre el.
Prin urmare, actele unei persoane sunt o
consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum
responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este
singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Daca este ceva de
corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de
gandire.
Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne
mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar
asupra lui insusi. Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca
pacientii? “Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma - a
declarat senin dr. Len. Asta-i tot.”
De-a dreptul socant! Banuiesc
ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura
puternica si neasteptata, rutina noastra mentala. El spune ca oamenii,
in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in
rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim
noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele.
Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca
“o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a
generat-o”.
CERE-TI IERTARE
De
aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la
nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici
gandirea care a atras-o, printr-un proces de cainta si iertare. “Te
rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele (si fiindca,
prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv
comportamentul).” Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de
cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face
constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba
supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem
prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de
minte – temnicerul insusi.
Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi?
Acest
proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem
bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu
probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema
tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am
facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma.” Si repetam
acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.
Daca copilul are
probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat
aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma.” Este esential
ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin
sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len
si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a
inceput.
Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri,
pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna
afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil,
ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la
o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, destepte,
intelectualizate nu ajung la pacienti. Accesul la miracol, si implicit,
la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand reincepem sa
privim lumea prin ochii unui copil.
E vorba despre redescoperirea
inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este
ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin
evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca,
reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete,
nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate
schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne
redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai
suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se
imbunatateste semnificativ.
IN LOC DE CONCLUZIE
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza
terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti
devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste The Four Things
that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care conteaza cel mai mult) si
se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac
celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:
IARTA-MA!
TE IERT!
MULTUMESC!
TE IUBESC!
Dr. Ira Byock
considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi
aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne
vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata.