Arhitectura ecologică, numită si “arhitectură verde” îsi are originile în anii crizelor de petrol care au dat frâu liber gândurilor si actiunilor radicale, instituind credinta că societatea occidentală a trecut de perioada sa de glorie si numai auto-suficienta va permite, cu greu, supravietuirea unei mici părti a rasei umane. În arhitectură, aceste tendinte s-au exprimat prin respingerea stilului si a precedentului, creându-se un nou început în care fermitatea a fost tolerată, consumul nepăsător si extravagant a fost abolit, iar arhitectura a pătruns în mediul natural.
În anii care au urmat, arhitectura ecologică a fost caracterizată de un design ce urmărea scăderea consumului de energie, pentru ca mai apoi, la sfârsitul anilor ’70, ideea de “ecologic” a devenit sinonimă cu “conservarea energiei”. Ultima decadă a sec.

20 a fost dedicată unei abordări holistice în care erau luate în considerare, pe lângă poluarea rezultată din procesul de utilizare a clădirii si cea rezultată din procesul de constructie sau din cel de demolare. Spectrul factorilor de mediu ce trebuie luati în considerare este acum mult mai complex.

Ţelul arhitecturii ecologice este acela de a crea medii confortabile de viată, într-o manieră durabilă, atât pentru indivizi cât si pentru grupurile mari de oameni.
Pentru ca o structură construită să fie ecologică, ea trebuie să aibă o relatie de reciprocitate cu microclimatul propriu, imediat, dar si cu cel global. În mod ideal constructiile nu ar trebui să utilizeze, pentru satisfacerea nevoilor ocupantilor, mai multă energie decât pot colecta din sursele de energie regenerabilă disponibile în microclimatul propriu.

În final, atât constructiile individuale cât si orasele, trebuie să atingă echilibrul energetic ecologic pe toată durata ciclului de viată, ceea ce include si energia înglobată în materialele de constructie, tehnicile de constructie si etapele de renovare si/sau refunctionalizare.
Orientarea domeniului constructiv si a modului uman de viată în general către o relatie simbiotică cu natura nu este numai o problemă legată de poluare, ci si una ce tine de psihologia umană. Omul este si va rămâne întotdeauna o componentă a Sistemului Natural Universal. Negarea acestui adevăr pe parcursul vietii conduce la dizarmonii în psihologia individuală si de grup. Prin capacitatea sa inteligentă, umanitatea nu trebuie să încerce să se dezică de această realitate, ci să încerce să eleveze, spiritual si material, legătura sa indisolubilă cu Universul.
Elementele proiectării ecologice integrate:
1. Sintetiza cunostintelor trecutului si prezentului, în domeniile arhitecturii, tehnicilor si materialelor de constructie, etc.
2. Utilizarea, la întregul lor potential, a resurselor si energiilor naturale regenerabile disponibile.
3. Utilizarea elementelor de climă si a vegetatiei pentru optimizarea relatiei constructiilor cu mediul înconjurător.
4. Reducerea energiei înglobate în materiale si tehnici de constructie precum si a energiei necesare în exploatare.
5. Folosirea structurilor constructive sensibile la mediu – structuri ce reactioneaza la modificările de mediu.
6. Elemente interdisciplinare.
Aceste elemente / caracteristici ale proiectării constructiilor ecologice sunt rezultanta aplicării, în tehnică si design, a celor două principii ale ecologiei mediului construit: integrarea naturii în arhitectura si integrarea arhitecturii în natură, menite ca împreună să realizeze, asa cum am afirmat anterior, simbioza dintre mediul natural si cel construit.
În concluzie, proiectarea constructiilor ecologice înseamnă o abordare holistică a utilizării energiilor si materialelor conform principiilor durabilitătii, pe toată durata ciclului de viată a constructiei, începând cu sursa materialelor si până la momentul transformării în deseuri si / sau a reciclării, acesta definitie fiind însă un deziderat final si nu o realitate concretă a practicii actuale.
Toate aceste aspecte sunt importante nu numai din punct de vedere al poluării (desi foarte putină lume stie că mediul construit este responsabil pentru 50% din poluarea resimtită de planeta noastră, respectiv de noi însine) ci si din punct de vedere economic imediat, al beneficiarului. Este demostrat cu prisosintă că, desi necesită o investitie mai mare la început pentru diverse sisteme si tehnologii sau materiale – care vor fi descrise în articolele viitoare, o constructie ecologică, si în special o locuintă individuală, recuperează în cel mult 10 ani această investitie prin consumul redus de energie pentru întretinere si utilizare, aducând beneficii evidente utilizatorilor.

Mai mult decât atât, investitia necesară poate fi minimă dacă este realizată de un specialist în domeniu. Mă refer aici la asa-numitele tehnologii pasive bazate în mod exclusiv pe captarea si utilizarea energiilor neconventionale (energie solară, eoliana, geo-termală, biogaz sau hidroenergie). O simplă seră de corect amplasată, sau o plantare corectă a spatiului din jurul casei, dispunerea studiată a peretilor sau a golurilor (ferestrelor) poate reduce semnificativ consumul de energie necesar pentru încălzire, pe perioada iernii, sau pentru răcire/climatizare, pe perioada verii.

Un alt motiv care atrage beneficiarii către acces gen de tehnologii este si faptul că normele si legile europene favorizează constructiile cu consum redus de energie prin diverse finantări pentru implementare si impozite mai mici.

Arh. Adrian Moleavin
Detalii: 0743 / 124842
adrian_moleavin@yahoo.com