[22.12.2008]
Întotdeauna se va găsi câte ceva de făcut pentru toată lumea! Oriunde
te-ai afla, numărul activităţilor în care ai putea să te implici în
calitate de voluntar este aproape nelimitat. Depinde doar de tine să
cauţi o activitate care ţi se potriveşte şi să-ţi alegi un rol în
cadrul acesteia.
Primul pas pe care trebuie să-l
faci este acela de a te cunoaşte mai bine pe tine însuţi/însăţi astfel
încât să afli exact ce poţi oferi şi ce anume ţi s-ar potrivi cel mai
bine.Înainte de a decide ce tip de organizaţie ţi se potriveşte pentru
a activa ca voluntar, ar trebui să ai o idee clară despre cine eşti tu
ca persoană. Să te cunoşti.
Acest lucru îţi va spori şansele de a găsi
o organizaţie care să fie potrivită pentru tine, o activitate care să
te satisfacă, să fie interesantă şi să îţi dea posibilitatea de te
dezvolta ca persoană.
După ce ai făcut acest pas, vei fi în stare să poţi spune cu certitudine care este oferta ta.
În funcţie de aceasta, implicarea în activităţi de voluntariat te poate
ajuta să îţi dezvolţi sau creezi abilităţi utile în viaţa profesională
şi personală.Foloseşte lista de mai jos pentru a te cunoşte mai bine,
dar şi pentru a decide care abilităţi îţi doreşti să le dezvolţi în
perioada care urmează, prin activităţi de voluntariat.
• Abilităţi de scriere: reuşesc
să prezint informaţii, gânduri şi idei într-o formă scrisă; ştiu să iau
notiţe corecte şi complete; pot să redactez corespondenţă de bază şi
instrucţiuni; ştiu să editez texte şi să mă asigur că nu sunt greşeli
de scriere, de gramatică sau de sintaxă;
• Abilităţi de vorbire
(inclusiv în public): pot să organizez şi să prezint informaţii sau
idei de manieră clară, concisă; reuşesc să prezint mesajele într-o
formă accesibilă celor care mă ascultă şi adaptată situaţiei; ştiu să
particip efectiv în conversaţii şi discuţii;
• Abilităţi de ascultare:
ştiu să primesc informaţii şi instrucţiuni de o manieră eficientă; sunt
deschis/ă la idei şi perspective noi propuse de alţii (pot să le ascult
şi să le evaluez fără să simt nevoia să mă apăr sau să fiu defensiv/ă);
• Abilităţi legate de viaţa socială
(socializare): reuşesc să mă relaţionez pozitiv atât cu colegii cât şi
cu superiorii; ştiu să lucrez împreună cu alţii; îmi place să îi tratez
pe ceilalţi cu respect;o sunt prietenos/oasă şi politicos/oasă; reuşesc
să înţeleg limbajul trupului altora;
• Abilităţi legate de gândire:
reuşesc să înţeleg idei şi să asimilez informaţii noi relativ uşor; pot
să folosesc logica pentru a trage concluzii, prevedea rezultate şi
evalua idei; dau dovadă de flexibilitate în gândire; ştiu să iau
decizii corecte; reuşesc să evaluez diferite modalităţi de a acţiona
într-o situaţie dată; pot să analizez probleme şi să găsesc soluţii;
reuşesc să deduc sensul cuvintelor necunoscute; ştiu să îmi folosesc
imaginaţia şi ingeniozitatea, să identific modalităţi diferite de a
face un lucru; pot să prevăd situaţii şi să îmi folosesc resursele; îmi
place să învăţ din experienţă şi să îmi folosesc experienţele în alte
contexte;
• Abilităţi legate de memorie: reuşesc
să îmi amintesc informaţii şi detalii atât pe termen scurt cât şi pe
termen lung; reuşesc să folosesc instrucţiuni în paşi consecutivi;
• Abilităţi de lucru în echipă: sunt
capabil/ă să lucrez împreună cu alţii; sunt capabil/ă să înţeleg scopul
grupului; sunt capabil/ă să contribui la eforturile echipei sau
grupului cu idei şi sugestii; sunt capabil/ă să demonstrez respect
pentru perspectivele şi opiniile altora;
• Abilităţi de operare PC: înţeleg
funcţiile de bază ale unui computer; ştiu să operez un program de
editare de texte; ştiu să folosesc email-ul; ştiu să navighez pe
internet pentru a găsi resursele /informaţiile de care am nevoie; ştiu
să editez fotografii; ştiu să programez în limbajul HTML;
• Abilităţi de management personal:
am obiceiuri bune în ceea ce priveşte munca şi o atitudine pozitivă;
sunt consecvent/ă, conştiincios/oasă, disciplinat/ă şi motivat/ă să duc
munca începută la bun sfârşit; lucrez bine şi fără supraveghere, dar
ştiu când să cer ajutor; îmi gestionez bine timpul; reuşesc să planific
şi să realizez la timp proiectele; ştiu să îmi stabilesc obiective şi
priorităţi în viaţa personală şi profesională; demonstrez iniţiativă şi
sunt capabil/ă să rezolv probleme în mod independent; îmi place să îmi
asum responsabilitatea şi să accept consecinţele propriilor mele
acţiuni; accept autoritatea; ştiu să accept criticile constructive;
reuşesc să îmi exprim calm şi constructiv nemulţumirile; reuşesc să
rămân calm/ă şi să lucrez sub presiunea termenelor limită; pot să îmi
ţin emoţiile şi impulsurile sub control; ştiu să dezvolt strategii
pentru a depăşi situaţii noi, de criză sau stresante; mă cunosc
suficient de bine (sentimente personale, nevoi, puncte tari, valori).
CE
ÎŢI DOREŞTI DE LA ACTIVITATEA DE VOLUNTARIAT ÎN GENERAL. Gândeşte-te ce
îţi doreşti în general. Ce îmi place să fac? Gândeşte-te la şcoală,
hobby-uri, activităţi culturale, sportive etc. Ce tip de activitate îmi
face cea mai mare plăcere? Şi care anume îmi displac?
Exemple:
să vorbesc cu oameni... să îi ajut să îşi rezolve problemele
personale... să citesc... să descopăr cum funcţionează lucrurile... să
lucrez cu cifre... să îmi folosesc imaginaţia... să “vând” idei sau
produse... să cercetez... să organizez oameni sau evenimente... să
predau altora ceea ce ştiu eu... să scriu... să interpretez un rol...
să construiesclucruri cu propriile mele mâini....
Iată câteva
întrebări care te vor ajuta să descoperi ce îţi doreşti cu adevărat de
la activitatea de voluntariat: • Care cred că este cel mai mare succes
al meu de până acum? • Ce abilităţi şi cunoştinţe m-au ajutat să îl
obţin? • Care sunt cele mai puternice abilităţi ale mele? • Ce
abilităţi şi cunoştinţe am acumulat la şcoală sau în cadrul
activităţilor extracurriculare? • Ce abilităţi sau cunoştinţe aş vrea
să îmi dezvolt/acumulez? • Ce activităţi noi aş dori să încerc? •
Prefer să lucrez singur/ă sau ca parte a unei echipe? • Prefer să îmi
asum un rol de conducere sau evit de obicei acest lucru? • Ce tipuri de
locuri de muncă mă atrag? • Care ar fi locul meu de muncă ideal? • Ce
mi-ar plăcea să realizez în următorii trei-cinci ani? • Ce lucruri mă
preocupă în afara vieţii mele personale? • Dacă aş putea să schimb un
lucru în comunitatea în care trăiesc, în ţară, în lume - care ar fi
acela? • Ce admir la oameni? De ce? • Cum aş defini o viaţă de succes?
CE
ÎŢI DOREŞTI DE LA ORGANIZAŢIA/PROGRAMUL ÎN CADRUL CĂRUIA VEI ACTIVA?
Acum este momentul să te gândeşti, concret, ce îţi doreşti de la
activitatea de voluntariat.
• Care este problema care mi se pare cea mai gravă?
Care este domeniul care mă interesează cel mai tare?
Cunoşti organizaţii sau instituţii care lucrează în acest domeniu în localitatea ta?
Consideri
că aceste organizaţii fac o treabă bună şi merită sprijinul tău? Sau te
preocupă probleme sau situaţii de care nu se ocupă nimeni în
localitatea ta?
Ţi-ar plăcea să iniţiezi tu ceva?
Aceste
întrebări te vor ajuta să identifici tipul de organizaţie sau
instituţie pe care o poţi contacta pentru a-ţi oferi sprijinul.
•
Aş prefera oare să îmi folosesc în activitatea de voluntariat
cunoştinţele pe care le folosesc / le-am dobândit în activitatea mea
salarizată / la şcoală sau prefer să încerc ceva nou?
La ce te pricepi cel mai bine?
Dintre acestea, ce îţi place să faci?
Poţi
include atât deprinderi, abilităţi, cunoştinţe din domeniul profesional
cât şi hobby-uri şi talente pe care le dezvolţi doar în timpul liber.
Cu
cât mai bine reuşeşti să îţi creionezi calităţile, cu atât mai uşor îţi
va fi să găseşti activitatea de voluntariat care ţi se potriveşte cel
mai bine. Nu uita că, deşi anumite activităţi de voluntariat necesită
cunoştinţe prealabile (de ex. cunoştinţe de operare pe calculator),
există la fel de multe care necesită alt tip de abilităţi:
sociabilitate, veselie, bun ascultător, răbdare, etc.
Atunci când
faci „inventarul” abilităţilor, cunoştinţelor şi talentelor tale,
întreabă-te: „vreau să îmi folosesc aceste calităţi în activitatea de
voluntariat?”. Dacă te interesează o schimbare dramatică faţă de
activitatea ta zilnică, atunci probabil nu vei vrea să lucrezi cu
aceleaşi calităţi de care faci uz în activitatea ta profesională.
• Ce mi-ar plăcea cel mai mult să învăţ din activitatea de voluntariat?
Ca voluntar, ai libertatea de a experimenta diverse activităţi noi. De
a testa chiar o nouă carieră. Există ceva ce ţi-ai fi dorit să înveţi
dar nu ai reuşit? Multe organizaţii îţi vor da posibilitatea de a lucra
ca începător fiindcă ele ştiu cât de motivaţi sunt oamenii la început
de drum. Aceasta este o modalitate de a învăţa ceva nou şi de a te
distra în acelaşi timp. Testându-te în acest mod vei ajunge să ai o
nouă perspectivă asupra vieţii tale şi asupra lumii din jurul tău.
• Ce nu vreau să fac în activitatea de voluntariat? Este
foarte bine să clarifici de la început care sunt lucrurile pe care NU
ai vrea să le faci în calitate de voluntar. Cu cât mai mulţumit/ă vei
fi de activitatea ta cu atât vei fi un voluntar mai bun. Deci
pregăteşte-te spui „nu” activităţilor care nu ţi se potrivesc. Ai
dreptul să negociezi.
• Îmi doresc o activitate regulată, o sarcină pe termen scurt sau una pe termen lung? Unele
activităţi de voluntariat necesită mult timp din partea voluntarilor.
Dar altele pot dura mult mai puţin sau chiar o singură zi. Din ce în ce
mai multeorganizaţii planifică activităţi care pot fi derulate în seri
sau la sfârşit de săptămână într-o manieră „intensivă”. Fii onest/ă cu
tine însuţi/însăţi şi cu organizaţia sau instituţia unde ţi-ar plăcea
să fii voluntar, descrie-le disponibilitatea în timp şi negociaţi.
Organizaţia sau instituţia are nevoie să ştie cât se poate baza pe
ajutorul tău. Este preferabil să începi cu un număr minim de ore pentru
a te asigura că programul tău îţi permite să creşti numărul de ore pe
parcurs, atunci când vei simţi că ţi-ai găsit locul, decât să promiţi
mult şi să nu poţi să te ţii de cuvânt sau să fii nemulţumit/ă.
• Aş prefera să lucrez singur/ă sau într-un grup? Sau cu un prieten/o prietenă sau cu membrii familiei mele?
• Sunt dispus/ă să particip la o sesiune de instruire sau doresc să încep activitatea imediat?
• Cu ce tip de persoane mi-ar plăcea să lucrez - atât din punct de vedere al colegilor cât şi ca beneficiari ai activităţii mele?
• Ce alte preferinţe ai:o să lucrezi singur/ă sau împreună cu alte persoane? preferi
activităţile de birou sau preferi să lucrezi direct cu beneficiarii
unei organizaţii? preferi să lucrezi “în persoană” sau “virtual” prin
intermediul internetului sau la domiciliu? preferi activităţi punctuale
(o singură dată - până la două luni), pe termen mediu (2-6 luni) sau pe
termen lung (peste 6 luni)?
CE ÎŢI OFERĂ ORGANIZAŢIA ĂN
GENERAL? După ce ai găsit o organizaţie care să corespundă aşteptărilor
tale, pasul următor va fi să o vizitezi şi să îi “iei pulsul” referitor
la tipul de activitate pe care îl poţi desfăşura şi la
responsabilităţile tale.
Caută să obţii răspunsuri la propriile
tale întrebări. De exemplu, încearcă să te asiguri că vei primi tot
sprijinul de care vei avea nevoie pentru a-ţi duce la bun sfârşit
sarcinile. În acest sens, iată câteva întrebări care pot fi utile în
acest context:
• Cine imi va superviza direct activitatea?
• Ce fel de instruire o să primesc?
• De ce fel de sprijin o să beneficiez în realizarea sarcinilor care îmi revin?
• Ce fel de abilităţi şi cunoştinţe practice voi putea să îmi dezvolt?
• Voi primi feed-back regulat cu privire la activitatea mea?
• Voi primi o evaluare scrisă după o anumită perioadă?
• Va menţine cineva (coordonatorul de voluntari) evidenţa activităţii mele (ore de activitate, rezultate)?
• Voi avea posibilitatea să îmi asum mai multe responsabilităţi atunci când voi fi pregătit/ă?
•
Câte ore va trebui să mă implic în programe săptămânal? (fii atent/ă la
acest aspect şi ţine cont că este preferabil că începi cu un număr mai
mic de ore şi să îţi asumi mai multe pe parcurs, decât să îţi asumi
prea multe de la început şi să dezamăgeşti şi să fii dezamăgit/ă)
• Se decontează în organizaţie cheltuielile referitoare la implicarea în programe (transport la şi de la sediu etc.)
Sursa: Centrul Naţional de Voluntariat "PROVOBIS"