Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca, avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
Autostrazi mai largi, dar minti mai inguste;
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai putin;
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
Avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Radem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi;
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor;
Am ajuns pana pe luna si inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada, sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce in ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile in care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie, la liniste, la moarte.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe in vitrine, dar nimic in interior.
Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine, pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "Te iubesc" prietenului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o imbartisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca, intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati.
Pablo Neruda