[02.08.2009]
Sa va descriu un experiment. A fost făcut pe 55 de studenţi de la o
universitate americană care studiau managementul afacerilor. Fiecare a
scris pe o foaie ultimele două cifre de la propriul număr de asigurări
sociale, ultimele două cifre de la CNP-ul nostru să zicem. Īntre 00 şi
99.
Apoi īn sală au fost aduse o sticlă de vin bun, o tastatură
fără fir, o carte şi o cutie de ciocolată belgiană. Fiecare student a
fost pus să scrie cele patru obiecte şi sub fiecare să scrie ultimele
două cifre de la CNP urmate de simbolul dolarului, ca un preţ. Şi să
scrie dacă plătesc sau nu acel preţ pentru fiecare din obiecte.
Sub
fiecare din cele patru obiecte şi sub cifrele din CNP urmate de $
fiecare student a fost pus să scrie suma maximă pe care e dispus
efectiv s-o plătească pentru fiecare obiect īn parte.
Cei care
au licitat cel mai mult au dat banii şi au luat obiectele. La
īntrebarea dacă pseudopreţul format din cifrele CNP-ului a avut
influenţă asupra sumelor licitate răspunsul a fost negativ şi unanim.
Cei
cu numărul terminat īntre 80 şi 99 au licitat de peste 3 ori mai mult
decāt cei cu numărul terminat īntre 00 şi 20. Povestea e de aici şi e reală.
Asta
ca să vedem cāt de vulnerabili suntem īn faţa manipulării, cāt de
greşit apreciem valorile, cāt de uşor oameni inteligenţi sunt duşi de
nas, cāt de iraţionali īn comportament suntem.
Cel care
manipulează nici măcar nu trebuie să spună o minciună sau să omită
informaţii. Trebuie să-şi creeze doar contextul necesar şi noi facem
restul singuri.
Cu dedicaţie tuturor celor care susţin cu vehemenţă orice cauză. Mai uitaţi-vă din cānd īn cānd la ultimele două cifre din CNP.
PS Ale mele sunt 99.
sursa: romaniadeieri.blogspot.com