[19.06.2011]
Hildegard nu
pomeneşte cafeaua, căci ea a fost adusă
din America de Sud câteva secole mai târziu.
Însa Iisus ne spune prin Jakob Lorber
în 1851 cu privire la dieta alimentară în caz de boală şi la
tratament cu remedii heliopatice (remedii însorite într-un mod special)
următoarele lucruri despre cafea, lucruri care se pot dovedi între timp
şi în mod ştiinţific:
In cartea "Marea Evanghelie a lui Ioan" de Jacob Lorber Iisus afirma: “ Renunţatul la toate mâncarurile şi
băuturile acre şi condimentate şi în special la bere şi
cafea. Cafeaua este de departe
cea mai rea plantă pe care omul şi-a găsit-o din lumea plantelor. Acesta
fructă a fost creeată numai pentru cai, măgari, cămile
şi animale similare cărora le
întăreşte nervii. La oamenii care o consumă însă,
această fasole are exact efectul opus, strică îngrozitor sângele,
încălzeşte organele genitale şi atunci
când lor nu se aduce o satisfacţie imediată, atunci se creeza din
asta o nesimţire completă în organele excitabile ale corpului
omenesc. Şi aceasta îi dă sufletului mult de
lucru, pentru că potenţele grosolane din cafea au fost creeate numai
pentru animale mari iar sufletul trebuie să le
dea afară din corp, ceea ce îl face obosit, plin de inerzie (lene),
indiferent, întunecat, trist şi cârcotaş. EU
vă spun: o ceaşcă de băligar cu zahăr este mult mai
sănătoasă decât supa asta maronie din hrana vitele mari".
V-am arătat
dăunele cafelei numai din cauza ca Eu văd doar bine şi
ştiu cât de mult ţin femeile la această
hrană de magar şi nimic nu este mai dăunator pentru natura femii
decât savurarea acestei băuturi. Şi nimic nu face
un trup mai nesimţitor – în special cel femeiesc – la un remediu
vindecător, decât tocmai cafeaua asta. De aceea trebuie
să se evite complet cafeaua, căci remediul nu-şi va face efectul
absolut deloc ! »
Intr-un test facut de
cercetători de la NASA cu mai multe droguri şi otrăvuri pe
paianjeni s-a constatat că cofeina a avut cel mai rău efect asupra
« tricotatul » pănzelor facute de aceştia dupa ce au
consumat mai multe tipuri de droguri. S-a testat otrava Cloralhidrat care a fost folosit ca narcotic la animale şi din
pacate şi mult timp ca medicamemt şi somnifer la oameni ( !?),
marihuana, LSD, Ecstasy şi cofeina. Efectul cofeinei asupra pajanjenului a
fost cel mai rău, după cum se vede in poza din colţul dreapta jos.
Cafeaua
distruge nervii oamenilor şi îi face sa fie
obosiţi. Ca urmare se creează psihoze,
schezofrenie, etc. Aceste lucruri sunt dovedite şi în mod ştiinţific,
însă nu apar în massmedia. Cine nu mai bea cafea
va vedea ca îi dispare oboseala.
Efectul de “înviorare” creeat de cafea este numai unul ilozoriu şi apare din cauza nervilor supraexcitati. La fel de bine i
se poate da o palma sau o sperriatură omului şi
el se va trezi chiar fara efecte negative.
Dupa ce acest efect trece, omul care a bauta cafea devine din nou
obosit, fapt care il face sa mai bea încă o
cafea. Şi aşa se ajunge într-un cerc vicios. Cine tine la sanatate sa
lase în primul rând cafeaua, caci nimic nu e mai rau ca ea din hrana şi
bautura omului. Cafeaua este aşa de acida încât bautul
ei des duce la descalificarea oaselor la femei şi la pierderea
părului şi a dintilor la bărbaţi.
Cât
despre copiii, este usor de a-şi imagina ce afect
are are Pepsi şi Cola asupra organismului lor gingaş căci aceste
băuturi conţin multă cofeină.
Cafea de naut şi de cereale.
Se poate bea însă cafea de năut sau de
cereale, în special cea din grăunţe
de grâu speltă care sunt chiar sănătoase şi dau
trupului multe minreale necesare. Totul
este o chestie de obisnuintă de fapt. Cafeaua boabe este mult mai amara şi mai proastă la gust decât
orice tip de cafea din alta plantă. Nautul este o planta foarte sănătoasă după cum
scrie Hildegard iar cafea se poate face din orice cereală, boabele se
prăjesc la fel ca şi cele de cafea.
 | Lista de fisiere atasate: |