Tutunul este cea mai importantă cauză
de decese, boli și dizabilități evitabile în Uniunea Europeană (UE),
provocând moartea a aproximativ 650 000 de persoane în fiecare an .
Expunerea la fumul de tutun din mediul ambiant (FTMA) – cunoscut și sub
denumirea de „fum de tutun secundar” – reprezintă o sursă suplimentară
importantă de mortalitate, morbiditate și dizabilități în UE.
FTMA
conține peste 4 000 de compuși gazoși și particule, inclusiv 69 de
carcinogeni cunoscuți și mulți agenți toxici. Nu există niciun nivel
sigur de expunere la fumul de tutun secundar . S-a demonstrat că FTMA
are efecte nefaste imediate asupra sistemului cardiovascular și că
poate provoca cardiopatii coronariene și cancer pulmonar la adulți. De
asemenea, există date conform cărora FTMA poate fi la originea
accidentelor vasculare cerebrale, a astmului sau a bronhopneumopatiei
cronice obstructive (BPOC) la adulți și poate agrava boli
preexistente, cum ar fi astmul și BPOC . FTMA este deosebit de dăunător
pentru copii, cauzând astm, pneumonie și bronșită, simptome
respiratorii, afecțiuni ale urechii medii și sindromul de moarte subită
a sugarului . Pe lângă riscul pe care îl reprezintă pentru sănătate,
expunerea la fumul de tutun la domiciliu și în locuri publice i-ar
putea face pe copii să creadă că fumatul este un comportament obișnuit
pentru un adult și, astfel, ar putea crește riscurile ca aceștia să
devină ei înșiși fumători. Potrivit unor estimări prudente, 7 300
de adulți, inclusiv 2 800 de nefumători, au decedat în 2002 în UE-25 ca
urmare a expunerii la FTMA la locul de muncă. Decesul a încă 72 000 de
persoane, inclusiv 16 400 de nefumători, a fost asociat expunerii la
FTMA la domiciliu . Evaluarea impactului care însoțește prezenta
propunere estimează că, în 2008, în UE au decedat 6 000 de persoane,
inclusiv 2 500 de nefumători, ca urmare a expunerii la FTMA la locul de
muncă. Aceasta înseamnă un cost semnificativ pentru economie, inclusiv
peste 1,3 miliarde de euro de costuri directe legate de asistența
medicală și peste 1,1 miliarde de euro de costuri indirecte legate de
pierderile de productivitate. Expunerea la fumul de tutun a persoanelor
care nu fac parte dintre membrii personalului, cum ar fi clienții
barurilor sau ai restaurantelor, este la originea unor importante
obligații suplimentare de ordin sanitar și financiar. În ultimii
ani, în anumite state membre s-au realizat progrese notabile în ceea ce
privește dezvoltarea unor medii fără fum de tutun. Până în prezent, mai
mult de o treime dintre statele membre ale UE au adoptat legi care
prevăd interdicția generală de a fuma la locurile de muncă și în
locurile publice închise. Cu toate acestea, nivelul de protecție
împotriva expunerii la fumul de tutun variază încă în mod considerabil
de la un stat membru la altul și în cadrul aceluiași stat membru.
Lucrătorii din sectorul hotelier și al localurilor de alimentație
publică reprezintă cea mai vulnerabilă categorie profesională, din
cauza caracterului incomplet al protecției asigurate în majoritatea
statelor membre și a concentrațiilor extrem de ridicate de fum de tutun
în baruri și restaurante.
Politicile de interdicție generală a
fumatului care sunt deja în vigoare în mai multe state membre și țări
terțe s-au dovedit eficiente în ceea ce privește reducerea poverii
legate de tutun fără a avea efecte adverse asupra economiei. Efectele
sanitare imediate ale legilor de interzicere a fumatului includ
îmbunătățirea sănătății sistemului respirator al lucrătorilor din
sectorul hotelier și al localurilor de alimentație publică și reducerea
incidenței cazurilor de infarct în rândul populației generale. S-a
demonstrat că politicile antifumat reduc consumul de tutun, încurajează
fumătorii să renunțe la fumat și descurajează tinerii să înceapă să
fumeze. Legislația de acest tip are tendința de a sensibiliza populația
cu privire la pericolele fumului de tutun și poate astfel contribui la
reducerea fumatului la domiciliu, în special în prezența copiilor. Nouă
cetățeni UE din zece sunt în favoarea interzicerii fumatului la locul
de muncă și în locuri publice. Studiile au arătat că sprijinul pentru
politicile antifumat tinde să crească după introducerea acestora.
La
nivelul UE, problema mediilor fără fum de tutun a fost abordată până în
prezent în rezoluții și recomandări fără caracter obligatoriu, însă
acestea nu prevăd orientări detaliate cu privire la modul în care se
poate ajunge la eliminarea totală a fumului din aceste medii. În plus,
câteva directive privind sănătatea și siguranța la locul de muncă
abordează această problemă, unele numai în mod indirect, în timp ce
altele prevăd o protecție incompletă.
La
nivel internațional, articolul 8 din Convenția-cadru a OMS pentru
controlul tutunului (CCCT) – ratificată până în prezent de 26 de state
membre și de Comunitate – creează o obligație legală a părților de a
asigura o protecție eficientă împotriva expunerii la fumul de tutun în
locurile de muncă închise, spațiile publice închise, precum și în
mijloacele de transport public. În conformitate cu orientările
adoptate în cadrul celei de-a doua conferințe a părților din iulie
2007, fiecare dintre părți ar trebui să depună toate eforturile pentru
a acorda protecție universală în termen de cinci ani de la intrarea în
vigoare a convenției pentru partea în cauză (și anume, până în 2010
pentru Comunitatea Europeană și majoritatea statelor sale membre). Consultarea lansată prin intermediul Cărții verzi a Comisiei „Către o Europă fără fum de tutun: opțiuni privind politicile comunitare”
a demonstrat existența unui sprijin semnificativ atât pentru politicile
cuprinzătoare antifumat în toate locurile de muncă și spațiile publice
închise, cât și pentru măsuri ulterioare la nivel comunitar în vederea
promovării mediilor fără fum de tutun în ansamblul statelor membre.
Pe baza rezultatelor acestei consultări, se preconizează cinci opțiuni politice principale în evaluarea impactului care însoțește prezenta propunere: menținerea
statu-quoului, metoda deschisă de coordonare, adoptarea unei
recomandări a Comisiei, adoptarea unei recomandări a Consiliului și
adoptarea unui act legislativ comunitar cu caracter obligatoriu.
Evaluarea
impactului identifică adoptarea unei recomandări a Consiliului drept
cea mai bună soluție pe termen scurt, deoarece aceasta pare a fi
mijlocul cel mai rapid și cel mai complet de a ajuta statele membre să
pună în aplicare legislația cu caracter obligatoriu de interzicere a
fumatului la nivel național în conformitate cu angajamentele lor
internaționale în temeiul CCCT, oferind în același timp un răspuns
proporțional acestei probleme.
Recomandarea propusă se
axează în principal pe punerea în aplicare eficientă, în Uniunea
Europeană, a articolului 8 din CCCT, în conformitate cu orientările
privind protecția împotriva expunerii la fumul de tutun adoptate în
cadrul celei de-a doua conferințe a părților la convenție. Aceste
îndrumări oferă orientări strategice complete, bazate pe cunoaștere și
echilibrate, care sunt în conformitate cu politicile comunitare
antifumat. Ele indică în mod clar faptul că nu există un nivel de
siguranță în ceea ce privește expunerea la FTMA și solicită eliminarea
fumului de tutun în toate locurile de muncă închise, spațiile publice
închise, mijloacele de transport public și, eventual, alte spații
publice (în aer liber sau semi-deschise). Se recomandă adoptarea unei
legislații cu caracter obligatoriu, aplicată, monitorizată și evaluată
cu rigurozitate, ca fiind singurul mijloc adecvat de a aborda problema
fumului de tutun secundar. Recomandarea propusă fixează un termen
de punere în aplicare identic pentru ansamblul Uniunii și prevede
mecanisme de raportare și de monitorizare atât la nivelul statelor
membre, cât și la nivelul UE, pentru a accelera și a facilita punerea
în aplicare a articolului 8 din CCCT, în conformitate cu orientările
adoptate în cadrul celei de-a doua conferințe a părților. Recomandarea
propusă preconizează: 1) măsuri vizând lupta împotriva expunerii
copiilor și a adolescenților la FTMA; 2) măsuri adiacente cum ar fi
politici eficiente pentru stoparea folosirii tutunului și avertismente
sub formă de imagini pe ambalajele produselor din tutun; 3) elaborarea
de strategii multisectoriale globale și de instrumente adecvate pentru
punerea lor în aplicare și 4) schimburi periodice de informații și de
cele mai bune practici, precum și o coordonare a politicilor între
statele membre prin intermediul unei rețele de puncte focale naționale.
Având în vedere caracterul relativ inedit al unora dintre aceste
dispoziții, se așteaptă ca statele membre să coopereze îndeaproape
între ele și cu Comisia pentru a elabora definiții, criterii și
indicatori comuni în scopul punerii lor în aplicare. Prezenta
propunere respectă principiile proporționalității și subsidiarității.
Obiectivul ei este de a ajuta statele membre să asigure o protecție
eficientă împotriva fumului de tutun și, astfel, să își respecte
obligațiile care le revin în temeiul articolului 8 din CCCT, în
conformitate cu rezultatul discuției din cadrul Consiliului de la 30 și
31 mai 2007, conform căruia sunt necesare „orientări comunitare pentru
a promova în continuare mediile fără fum de tutun la nivelul UE, precum
și sprijin comunitar pentru măsurile naționale și o coordonare a
acestora”, ca urmare a Cărții verzi a Comisiei. Având în vedere
diferențele în ceea ce privește nivelul de protecție împotriva riscului
de expunere la FTMA, existente între statele membre și în cadrul
acestora, este necesar să se acționeze la nivelul UE pentru a sprijini
eforturile statelor membre de a rezolva această problemă. UE poate
încuraja cooperarea între statele membre și poate sprijini acțiunea
lor, astfel cum se prevede la articolul 152 din Tratatul CE, pentru a
îmbunătăți sănătatea publică și a preveni bolile și afecțiunile umane. Recomandarea
propusă ar sprijini eforturile statelor membre, oferind un stimul
politic și creând un angajament din partea statelor membre, instituind
un mecanism clar de monitorizare la nivelul UE și facilitând schimbul
de cele mai bune practici și coordonarea politicilor între statele
membre. Comisia va facilita punerea în aplicare în bune condiții a
prezentei recomandări, ajutând statele membre care nu au făcut încă
acest lucru să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare politici
cuprinzătoare antifumat, susținând elaborarea de politici și oferind o
bază de cunoștințe prin intermediul programelor comunitare relevante,
precum și coordonând activitatea rețelei de puncte focale naționale în
domeniul controlului tutunului. Comisia va evalua eficiența
recomandării și a măsurilor adoptate de statele membre în urma
prezentei recomandări.
2009/0088 (CNS) Propunere de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind mediile fără fum de tutun
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 152 alineatul (4) al doilea paragraf, având în vedere propunerea Comisiei , având în vedere avizul Parlamentului European , având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European , având în vedere avizul Comitetului Regiunilor , întrucât: (1)
Articolul 152 din tratat prevede că acțiunea comunitară, care
completează politicile naționale, are în vedere îmbunătățirea sănătății
publice, prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și
îndepărtarea pericolelor pentru sănătatea umană. (2) În
conformitate cu articolul 137 din tratat, Comunitatea sprijină și
completează activitățile statelor membre, printre altele, în domeniul
îmbunătățirii, în special, a mediului de lucru pentru a proteja
sănătatea și siguranța lucrătorilor. (3) Expunerea la fumul de
tutun din mediul ambiant (FTMA) – cunoscut și sub denumirea de „fum de
tutun secundar” – reprezintă o sursă răspândită de mortalitate,
morbiditate și dizabilități în Uniunea Europeană. (4) Potrivit
unor estimări prudente, 7 300 de adulți, inclusiv 2 800 de nefumători,
au decedat în 2002 în Uniunea Europeană ca urmare a expunerii la FTMA
la locul de muncă. Decesul a încă 72 000 de persoane adulte, inclusiv
16 400 de nefumători, a fost asociat expunerii la FTMA la domiciliu . (5)
Expunerea la fumul de tutun secundar este deosebit de periculoasă
pentru copii și ar putea crește riscul ca aceștia să înceapă să fumeze.
(6) Fiecare cetățean are dreptul la un nivel ridicat de
protecție a sănătății și ar trebui protejat împotriva expunerii la
fumul de tutun. (7) Politicile naționale bazate pe voluntariat
s-au dovedit ineficiente în ceea ce privește reducerea expunerii la
fumul de tutun. Adoptarea unei legislații cu caracter obligatoriu,
aplicată și monitorizată corect, este singurul mijloc de a proteja în
mod adecvat cetățenii împotriva riscurilor fumului de tutun secundar
pentru sănătate. (8) Pentru o eficacitate optimă a legislației
antifumat, aceasta trebuie însoțită de măsuri cum ar fi campaniile de
sensibilizare, sprijin pentru sevrajul tabagic și avertismente
puternice privind sănătatea pe ambalajele produselor din tutun. (9)
Societatea civilă are un rol important în ceea ce privește susținerea
legislației antifumat și contribuția la respectarea acesteia. (10)
Politicile antifumat ar trebui să dispună de instrumente adecvate
pentru a pune în aplicare abordarea multisectorială legată de controlul
tutunului. (11) Este necesară o cooperare consolidată între
statele membre pentru a facilita schimbul de informații și de cele mai
bune practici și pentru a dezvolta un sistem de monitorizare
standardizat la nivelul UE. (12) Rezoluția Consiliului și a
miniștrilor sănătății din statele membre reuniți în cadrul Consiliului
la 18 iulie 1989 cu privire la interzicerea fumatului în spații
accesibile publicului a invitat statele membre să ia măsuri de
interzicere a fumatului în anumite spații închise accesibile publicului
și să extindă interdicția privind fumatul la toate mijloacele de
transport public. (13) Recomandarea 2003/54/CE a Consiliului
din 2 decembrie 2002 privind prevenirea fumatului și inițiativele de
îmbunătățire a controlului tutunului a invitat statele membre să pună
în aplicare dispoziții legislative și/sau alte măsuri eficiente care să
ofere protecție împotriva expunerii la fumul de tutun din mediul
ambiant în locurile de muncă închise, spațiile publice închise, precum
și în mijloacele de transport public. (14) Directiva 89/391/CEE a
Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri
pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor
la locul de muncă , deși nu se referă în mod explicit la fumul de
tutun, se aplică tuturor riscurilor legate de sănătatea și siguranța
lucrătorilor . (15) În Planul său de acțiune privind mediul și
sănătatea (2004-2010) , Comisia s-a angajat să „dezvolte acțiuni menite
să îmbunătățească calitatea aerului interior”, îndeosebi prin
„încurajarea interzicerii fumatului la toate locurile de muncă prin
recurgerea atât la mecanisme legale, cât și la inițiative de promovare
a sănătății la nivel european, precum și la nivelul statelor membre”. (16)
Consultarea lansată prin intermediul Cărții verzi a Comisiei „Către o
Europă fără fum de tutun: opțiuni privind politicile comunitare” a
demonstrat existența unui sprijin semnificativ atât pentru politicile
cuprinzătoare antifumat în toate locurile de muncă și spațiile publice
închise, cât și pentru măsuri ulterioare la nivel comunitar în vederea
promovării mediilor fără fum de tutun în ansamblul statelor membre. (17)
La 30 și 31 mai 2007, în cadrul Consiliului Ocuparea Forței de Muncă,
Politică Socială, Sănătate și Consumatori a avut loc un schimb de
opinii cu privire la opțiunile politice la nivelul UE referitoare la
mediile fără fum de tutun. Consiliul a primit favorabil Cartea verde a
Comisiei și a evidențiat necesitatea unor orientări comunitare pentru a
promova în continuare mediile fără fum de tutun la nivelul UE, precum
și a unui sprijin comunitar pentru măsurile naționale și o coordonare a
acestora. (18) În rezoluția sa de la 24 octombrie 2007 cu privire
la Cartea verde, Parlamentul European a invitat statele membre să
introducă legi cuprinzătoare antifumat în termen de doi ani și a
invitat Comisia să prezinte o propunere legislativă relevantă până în
2011 în cazul unor progrese nesatisfăcătoare. De asemenea, Comisia este
invitată să propună o modificare a cadrului legislativ actual pentru a
clasifica fumul de tutun din mediul ambiant drept agent cancerigen și
pentru a obliga angajatorii să se asigure că nu se fumează la locul de
muncă. (19) Articolul 8 din Convenția-cadru a OMS pentru
controlul tutunului (CCCT), semnată în iunie 2003 de către toți membrii
OMS și ratificată până în prezent de 161 de părți, inclusiv Comunitatea
și 26 dintre statele sale membre, creează o obligație juridică pentru
părțile sale de a adopta și a pune în aplicare în anumite domenii ale
jurisdicției naționale existente, astfel cum sunt stabilite în
legislația națională, și de a promova în mod activ la alte niveluri de
jurisdicție adoptarea și implementarea unor măsuri eficiente pentru a
proteja cetățenii împotriva expunerii la fumul de tutun secundar în
toate locurile de muncă închise, mijloacele de transport public și
spațiile publice închise și, după caz, alte spații publice. (20)
Cea de-a doua conferință a părților la Convenția-cadru a OMS din iulie
2007 a adoptat orientări cu privire la protecția împotriva expunerii la
fumul de tutun pentru a ajuta părțile să își îndeplinească obligațiile
în temeiul articolului 8 din convenție. Fiecare dintre părți ar trebui
să depună eforturi pentru a pune în aplicare orientările în termen de
cinci ani de la intrarea în vigoare a convenției pentru partea în cauză. (21)
Articolul 14 din Convenția-cadru a OMS creează o obligație juridică
pentru părțile sale de a elabora și a difuza orientări adecvate,
globale și integrate, bazate pe dovezi științifice și pe cele mai bune
practici și de a adopta măsuri eficiente în vederea promovării
sevrajului tabagic și a tratamentului adecvat al dependenței de tutun.
În cadrul celei de-a treia conferințe a părților la Convenția-cadru a
OMS, s-a decis instituirea unui grup de lucru pentru elaborarea de
orientări în vederea punerii în aplicare a acestui articol. (22)
Strategia europeană pentru controlul tutunului, adoptată de Comitetul
regional al OMS pentru Europa în septembrie 2007, a recomandat ca
statele membre să asigure dreptul cetățenilor la un mediu fără fum de
tutun, printre altele, interzicând fumatul în spații publice, locuri de
muncă și mijloace de transport public, interzicând fumatul în
exteriorul tuturor instituțiilor de învățământ pentru minori, al
tuturor instituțiilor de furnizare a asistenței medicale și în cadrul
unor evenimente publice, precum și clasificând fumul de tutun din
mediul ambiant drept agent cancerigen. (23) Fumul de tutun din
mediul ambiant a fost clasificat în categoria substanțelor cunoscute ca
fiind cancerigene pentru om de către Agenția Internațională de
Cercetare în Domeniul Cancerului a OMS și în categoria agenților
cancerigeni profesionali de către Finlanda și Germania. (24)
Prezenta recomandare nu aduce atingere legislației comunitare de
stabilire a cerințelor minime pentru protecția securității și sănătății
lucrătorilor, adoptată în temeiul articolului 137 din tratat,
Directivei 2001/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5
iunie 2001 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor
administrative ale statelor membre în materie de fabricare, prezentare
și vânzare a produselor din tutun și Deciziei 2003/641/CE a Comisiei
din 5 septembrie 2003 privind utilizarea fotografiilor color sau a
altor ilustrații ca avertismente referitoare la sănătate pe pachetele
de țigări .
RECOMANDĂ STATELOR MEMBRE: 1.
să asigure o protecție eficientă împotriva expunerii la fumul de tutun
în locurile de muncă închise, mijloacele de transport public și
spațiile publice închise și, după caz, alte spații publice, astfel cum
se prevede la articolul 8 din Convenția-cadru a OMS pentru controlul
tutunului și pe baza orientărilor anexate privind protecția contra
expunerii la fumul de tutun, adoptate în cadrul celei de-a doua
conferințe a părților la convenție, în termen de cinci ani de la
intrarea în vigoare a convenției pentru statul membru respectiv sau cel
târziu în termen de trei ani de la adoptarea prezentei recomandări; 1.
să elaboreze și/sau să consolideze strategii și măsuri vizând reducerea
expunerii copiilor și adolescenților la fumul de tutun secundar; 2. să completeze politicile antifumat prin măsuri de sprijin, inclusiv: (a)
adoptarea de măsuri adecvate pentru promovarea sevrajului tabagic și a
tratamentului adecvat al dependenței de tutun, astfel cum se indică la
articolul 14 din Convenția-cadru a OMS. (b) introducerea unor
avertismente combinate [astfel cum sunt definite la articolul 2
alineatul (4) din Decizia 2003/641/CE a Comisiei din 5 septembrie 2003
privind utilizarea fotografiilor color sau a altor ilustrații ca
avertismente referitoare la sănătate pe pachetele de țigări ] și a unor
informații cu privire la serviciile care susțin sevrajul tabagic pe
ambalajele produselor din tutun pentru fumat, pentru a informa mai bine
consumatorii cu privire la riscurile utilizării tutunului și ale
expunerii la fumul de tutun pentru sănătate, pentru a încuraja sevrajul
tabagic și a descuraja persoanele care nu fumează să înceapă să facă
acest lucru. 3. să
elaboreze, să pună în aplicare și să actualizeze periodic și să
reexamineze strategii, planuri și programe naționale multisectoriale
globale de control al tutunului, care să abordeze, printre altele,
problema protecției împotriva fumului de tutun atât în medii publice,
cât și în medii private; 4.
să ofere instrumente adecvate pentru punerea în aplicare a
strategiilor, politicilor de control al tutunului și programelor
naționale, pentru a asigura o protecție eficientă împotriva expunerii
la fumul de tutun; 5.
să instituie și să comunice Comisiei, dacă este posibil în termen de
șase luni de la adoptarea prezentei recomandări, puncte focale
naționale pentru controlul tutunului, pentru a asigura schimbul de
informații și de cele mai bune practici, precum și coordonarea
politicilor cu alte state membre; 6.
să coopereze îndeaproape între ele și cu Comisia în scopul stabilirii
unui cadru coerent de definiții, criterii și indicatori pentru punerea
în aplicare a prezentei recomandări; 7. să monitorizeze și să evalueze eficiența măsurilor politice utilizând indicatorii menționați anterior; 8.
să informeze Comisia cu privire la măsurile legislative și de alt tip
adoptate pentru a da curs prezentei recomandări și cu privire la
rezultatele monitorizării și ale evaluării. INVITĂ COMISIA: 2.
să raporteze cu privire la punerea în aplicare, funcționarea și
impactul măsurilor propuse, pe baza informațiilor furnizate de statele
membre. Adoptată la Bruxelles, Pentru Consiliu, Președintele
ANEXĂ Orientări
privind protecția contra expunerii la fumul de tutun, astfel cum au
fost adoptate în cadrul celei de-a doua conferințe a părților la
Convenția-cadru a OMS pentru controlul tutunului
SCOP, OBIECTIVE ȘI CONSIDERENTE PRINCIPALE
Scopul orientărilor 1.
În conformitate cu celelalte dispoziții ale Convenției-cadru a OMS
pentru controlul tutunului și cu intențiile conferinței părților,
prezentele orientări își propun să ajute părțile să își îndeplinească
obligațiile care le revin în temeiul articolului 8 din convenție.
Acestea se bazează pe cele mai bune date disponibile și pe experiența
părților care au implementat cu succes măsuri eficace pentru a reduce
expunerea la fumul de tutun. 2. Orientările conțin declarații de
principii și definiții convenite de comun acord referitoare la termenii
relevanți, precum și recomandări privind măsuri care trebuie luate
pentru a îndeplini obligațiile care decurg din Convenție. Mai mult,
orientările identifică măsurile necesare pentru a realiza o protecție
eficace împotriva pericolelor implicate de fumul de tutun secundar.
Părțile sunt încurajate să utilizeze prezentele orientări atât pentru
a-și îndeplini obligațiile legale care le revin în temeiul Convenției,
cât și pentru a urma cele mai bune practici în vederea protejării
sănătății publice. Obiectivele orientărilor 3. Prezentele
orientări au două obiective conexe. Primul este să ajute părțile să își
îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul articolului 8 din
Convenția-cadru a OMS, astfel încât să țină seama de dovezile
științifice privind expunerea la fumul de tutun secundar și de cele mai
bune practici la nivel mondial în implementarea măsurilor privind
mediile fără tutun, pentru a stabili un nivel înalt de responsabilitate
în ceea ce privește respectarea tratatului și pentru a ajuta părțile să
promoveze cel mai înalt standard de sănătate posibil. Al doilea
obiectiv este identificarea elementelor principale de legislație care
sunt necesare pentru a proteja eficace persoanele împotriva expunerii
la fumul de tutun, în conformitate cu articolul 8. Considerente subiacente 4. Dezvoltarea prezentelor orientări a fost influențată de următoarele considerente fundamentale. (a)
Datoria de a proteja populația împotriva fumului de tutun, cuprinsă la
articolul 8, se bazează pe drepturi și libertăți fundamentale ale
omului. Având în vedere pericolele inhalării fumului de tutun secundar,
datoria de a proteja populația împotriva fumului de tutun este
subînțeleasă de, printre altele, dreptul la viață și dreptul la cele
mai înalte standarde de sănătate posibile, după cum se recunoaște în
numeroase instrumente juridice (inclusiv în Constituția Organizației
Mondiale a Sănătății, Convenția privind drepturile copilului, Convenția
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și
Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și
culturale), după cum a fost încorporat expres în preambulul
Convenției-cadru a OMS și după cum a fost recunoscut în constituțiile
multor națiuni. (b) Datoria de a proteja persoanele împotriva
fumului de tutun corespunde unei obligații pentru guverne de a promulga
o legislație care să protejeze persoanele împotriva amenințărilor la
drepturile și libertățile lor fundamentale. Această obligație se
extinde la toate persoanele și nu numai la anumite populații. (c)
Mai multe organisme științifice cu autoritate au stabilit că fumul de
tutun secundar este cancerigen. Unele dintre părțile la Convenția-cadru
a OMS (de exemplu, Finlanda și Germania) au clasificat fumul de tutun
secundar ca fiind cancerigen și au inclus prevenirea expunerii la
acesta la locul de muncă în legislația lor privind sănătatea și
securitatea. Pe lângă cerințele de la articolul 8, părțile ar putea,
așadar, să fie obligate să abordeze problema pericolului expunerii la
fumul de tutun în conformitate cu legile lor existente privind locul de
muncă și cu alte legi care guvernează expunerea la substanțe
dăunătoare, inclusiv cancerigene. DECLARAȚIE DE PRINCIPII ȘI DEFINIȚII RELEVANTE CARE SE AFLĂ LA BAZA PROTECȚIEI ÎMPOTRIVA EXPUNERII LA FUMUL DE TUTUN
Principii 5. După cum
se menționează la articolul 4 din Convenția-cadru a OMS, este necesar
un puternic angajament politic pentru a lua măsuri de protecție a
tuturor persoanelor împotriva expunerii la fumul de tutun. Următoarele
principii convenite de comun acord ar trebui să ghideze punerea în
aplicare a articolului 8 din convenție.
Principiul 1 6. Măsurile
eficace de acordare de protecție împotriva fumului de tutun, astfel cum
sunt prevăzute la articolul 8 din Convenția-cadru a OMS, necesită
eliminarea totală a fumatului și a fumului de tutun într-un anumit loc
sau mediu pentru a crea un mediu fără fum 100%. Nu există un nivel
sigur de expunere la fumul de tutun, iar noțiuni precum o valoare
limită pentru toxicitatea fumului de tutun secundar ar trebui respinse,
deoarece sunt contrazise de dovezi științifice. Alte abordări cu alte
obiective decât medii 100% fără fum, inclusiv ventilația, filtrarea
aerului și utilizarea zonelor de fumat desemnate (fie că sunt dotate cu
ventilație separată sau nu) s-au dovedit, în repetate rânduri,
ineficiente și există dovezi concludente, științifice și de alt gen, că
abordările de natură tehnică nu protejează împotriva expunerii la fumul
de tutun. Principiul 2 7.
Toate persoanele ar trebui protejate împotriva expunerii la fumul de
tutun. Ar trebui ca fumatul să fie interzis în toate locurile de muncă
închise și în toate spațiile publice închise. Principiul 3 8.
Este necesară o legislație specifică pentru a proteja persoanele
împotriva expunerii la fumul de tutun. Politicile bazate pe încetarea
voluntară a fumatului s-au dovedit, în repetate rânduri, ineficiente și
nu oferă protecția adecvată. Pentru a fi eficace, legislația trebuie să
fie simplă, clară și aplicabilă. Principiul 4 9.
O bună planificare și resursele adecvate sunt esențiale pentru
implementarea și punerea în aplicare cu succes a legislației privind
mediile fără fum de tutun. Principiul 5 10.
Societatea civilă deține un rol central în construirea unui suport
pentru măsurile privind mediile fără fum de tutun și în garantarea
respectării acestora, și ar trebui inclusă ca partener activ în
procesul de elaborare, implementare și punere în aplicare a legislației. Principiul 6 11.
Implementarea legislației antifumat, punerea sa în aplicare și impactul
său ar trebui să fie monitorizate și evaluate împreună. Acest fapt ar
trebui să includă monitorizarea și reacția față de activitățile
industriei tutunului care periclitează implementarea și punerea în
aplicare a legislației, astfel cum se specifică la articolul 20.4 din
Convenția-cadru a OMS. Principiul 7 12.
Protecția persoanelor împotriva expunerii la fumul de tutun ar trebui
să fie consolidată și extinsă, dacă este cazul; o astfel de acțiune
poate include legislație nouă sau modificată, o mai bună aplicare și
alte măsuri care să reflecte noile date științifice și experiențele
rezultate din studii de caz.
Definiții 13. În elaborarea legislației, este important ca termenii principali să fie definiți cu grijă. Diverse recomandări
privind definiții adecvate, bazate pe experiențele din multe țări, sunt
incluse în prezenta recomandare. Definițiile din prezenta secțiune le
completează pe cele deja incluse în Convenția-cadru a OMS.
„Fumul de tutun secundar” sau „fumul de tutun din mediul ambiant” 14.
Mai mulți termeni alternativi sunt utilizați în mod obișnuit pentru a
descrie tipul de fum menționat la articolul 8 din Convenția-cadru a
OMS. Aceștia includ „fumul de tutun secundar”, „fumul de tutun din mediul ambiant” și „fumul altora”.
Termeni precum „fumatul pasiv” și „expunerea involuntară la fumul de
tutun” ar trebui evitați, deoarece experiența din Franța și din alte
țări sugerează că industria tutunului poate utiliza acești termeni
pentru a sprijini o poziție potrivit căreia expunerea „voluntară” este
acceptabilă. „Fumul de tutun secundar” și „fumul de tutun din mediul
ambiant”, abreviate uneori în limba engleză ca „SHS”, respectiv „ETS”,
sunt termenii preferabili; prezentele orientări utilizează termenul de
„fum de tutun secundar”. 15. Fumul de tutun secundar
se poate defini ca „fumul de la capătul aprins al unei țigări sau de la
alte produse din tutun, emis în mod obișnuit în combinație cu fumul
expirat de fumător”. 16. „Atmosferă fără fum”
este o atmosferă care este 100% fără fum. Această definiție include
atmosfera în care fumul de tutun nu poate fi văzut, mirosit, simțit sau
măsurat, fără a se limita la aceasta . „Fumat” 17.
Acest termen ar trebui să fie definit astfel încât să includă posesia
sau controlul unui produs din tutun aprins, indiferent dacă fumul este
inhalat sau expirat activ. „Spații publice” 18.
În timp ce definiția exactă a termenului de „spații publice” poate
varia între diferitele jurisdicții, este important ca legislația să
definească acest termen într-un sens cât mai larg cu putință. Definiția
utilizată ar trebui să includă toate spațiile accesibile publicului
general sau locurile cu o utilizare colectivă, indiferent de regimul de
proprietate sau dreptul de acces al acestora. „Închis” 19.
Articolul 8 impune protecție împotriva fumului de tutun în locurile de
muncă și spațiile publice „închise”. Deoarece există potențiale capcane
în definirea zonelor „închise”, experiențele diferitelor țări în ceea
ce privește definirea acestui termen ar trebui analizate în mod
specific. Definiția ar trebui să fie cât mai cuprinzătoare și mai clară
cu putință și ar trebui să se evite, în definire, crearea de liste care
pot fi interpretate ca excluzând zone „închise” care pot fi relevante.
Se recomandă ca zonele „închise” să fie definite astfel încât să
includă orice spații acoperite de un acoperiș sau separate de unul sau
mai mulți pereți sau margini, indiferent de tipul de material utilizat
pentru acoperiș, pereți sau margini, și indiferent dacă structura în
cauză este permanentă sau temporară. „Loc de muncă” 20.
Un „loc de muncă” ar trebui să fie definit în sens larg ca „orice loc
utilizat de persoane în cadrul angajării sau muncii lor”. Munca ar
trebui să includă nu numai sarcinile care sunt remunerate, ci și munca
voluntară, dacă este de genul celei care este remunerată în mod normal.
Mai mult, „locurile de muncă” includ nu numai acele locuri unde se
realizează munca, ci și toate locurile atașate sau asociate utilizate
în mod obișnuit de lucrători în decursul angajării lor, inclusiv, de
exemplu, coridoare, lifturi, scări, antreuri, instalații comune,
bufete, toalete, saloane, săli de masă, precum și corpuri exterioare
cum ar fi ateliere și hangare. Vehiculele utilizate în cursul lucrului
reprezintă locuri de muncă și ar trebui să fie identificate expres în
acest sens. 21. Ar trebui să se acorde o atenție specială
locurilor de muncă care sunt, de asemenea, locuințe sau locuri de
cazare, de exemplu, închisorile, instituțiile psihiatrice sau
stabilimentele de asistență medicală. Aceste locuri reprezintă, de
asemenea, locuri de muncă pentru alte persoane care ar trebui protejate
împotriva expunerii la fumul de tutun. „Mijloace de transport public” 22.
Mijloacele de transport public ar trebui să fie definite astfel încât
să includă orice vehicul utilizat pentru transportul public, în general
contra unei remunerații sau pentru câștig comercial. Acesta ar include
și taxiurile.
DOMENIUL DE APLICARE AL UNEI LEGISLAȚII EFICIENTE
23. Articolul 8 impune
adoptarea de măsuri eficiente pentru a proteja persoanele împotriva
fumului de tutun în (1) locurile de muncă închise, (2) spațiile publice
închise, (3) mijloacele de transport public și (4) „după caz” în „alte
locuri publice”. 24. Articolul menționat creează o obligație de a
acorda o protecție universală garantând că toate spațiile publice
închise, locurile de muncă închise, mijloacele de transport public și,
eventual, alte locuri publice (în aer liber sau semi-deschise) sunt
protejate împotriva expunerii la fumul de tutun secundar. Nu se
justifică nicio excepție pe bază de argumente de sănătate sau juridice.
În cazul în care trebuie avute în vedere excepții pe baza altor
argumente, acestea ar trebui să fie minime. Mai mult, în cazul în care
una dintre părți nu poate realiza acoperirea universală de îndată,
articolul 8 creează o obligație continuă de a acționa cât mai repede cu
putință pentru a înlătura orice excepții și pentru a face ca protecția
să fie una universală. Fiecare dintre părți ar trebui să depună toate
eforturile pentru a acorda protecție universală în termen de cinci ani
de la intrarea în vigoare a Convenției-cadru a OMS pentru partea în
cauză. 25. Nu există niveluri sigure de expunere la fumul de
tutun secundar și, după cum s-a recunoscut anterior în cadrul
conferinței părților prin decizia FCTC/COP1(15), abordările tehnice,
precum ventilația, schimbul de aer și utilizarea zonelor de fumat
desemnate nu protejează împotriva expunerii la fumul de tutun. 26.
Protecția ar trebui să se acorde în toate locurile de muncă închise,
inclusiv în autovehiculele folosite ca locuri de muncă (de exemplu
taxiuri, ambulanțe sau vehiculele de livrare). 27. Textul
tratatului cere măsuri de protecție nu numai în toate spațiile publice
„închise”, ci și în acele „alte” locuri publice (în aer liber sau
semi-deschise), „după caz”. La definirea acestor spații în aer liber
sau semi-deschise, pentru care legislația este adecvată, părțile ar
trebui să țină seama de datele disponibile privind posibilele riscuri
la adresa sănătății în diferitele medii și ar trebui să acționeze în
direcția adoptării celei mai eficace protecții împotriva expunerii în
fiecare din cazurile în care datele disponibile indică existența unui
risc.
INFORMAREA, CONSULTAREA ȘI IMPLICAREA PUBLICULUI PENTRU A GARANTA SPRIJINUL ȘI PENTRU A FACILITA PUNEREA ÎN APLICARE 28.
Sensibilizarea publicului și liderilor de opinie privind riscurile
expunerii la fumul de tutun secundar prin campanii continue de
informare reprezintă un rol important pentru agențiile guvernamentale,
în parteneriat cu societatea civilă, pentru a garanta că publicul
înțelege și sprijină acțiunea legislativă. Principalele părți implicate
includ întreprinderile, asociațiile de restaurante și hoteluri,
grupurile de angajatori, sindicatele, mijloacele de comunicare,
profesioniștii din domeniul sănătății, organizațiile care reprezintă
copiii și tinerii, instituțiile de educație sau cele religioase,
comunitatea cercetătorilor și publicul larg. Eforturile de
sensibilizare ar trebui să includă consultarea cu întreprinderile
implicate și cu alte organizații și instituții în cursul elaborării
legislației. 29. Mesajele cheiear
trebui să se concentreze pe daunele cauzate de expunerea la fumul de
tutun secundar, pe faptul că eliminarea fumului din interior este
singura soluție științifică care garantează protejarea totală împotriva
expunerii, pe dreptul tuturor lucrătorilor de a fi protejați în mod
egal de lege și pe faptul că nu există un compromis între sănătate și
economie, deoarece experiența într-un număr tot mai mare de țări arată
că mediile fără fum de tutun sunt profitabile pentru ambele. Campaniile
de educare a publicului ar trebui, de asemenea, să aibă ca obiect
incinte pentru care legislația poate să nu fie realizabilă sau
adecvată, precum locuințele personale. 30. Consultarea la scară
largă cu părțile interesate este, de asemenea, esențială pentru a educa
și a mobiliza comunitatea și pentru a facilita sprijinul pentru
legislație după adoptare. Odată ce este adoptată legislația, ar trebui
să existe o campanie de educare care să ducă la punerea în aplicare a
legii, punerea la dispoziție a informațiilor pentru proprietarii de
întreprinderi și pentru administratorii de clădiri, descriind legea și
responsabilitățile care le revin acestora și producerea de resurse, cum
ar fi semnalizarea. Aceste măsuri vor spori probabilitatea unei
implementări ușoare și a unor niveluri înalte de conformare voluntară.
Mesajele de încurajare a nefumătorilor și de mulțumire fumătorilor
pentru că au respectat legea vor promova implicarea publicului în
punerea în aplicare și implementarea ușoară.
APLICAREA LEGII Obligația de a respecta legea 31.
O legislație eficace ar trebui să impună obligații de a respecta legea
atât unităților economice implicate, cât și fumătorilor individuali, și
ar trebui să prevadă sancțiuni pentru încălcări, care ar trebui să se
aplice întreprinderilor și poate chiar și fumătorilor. Aplicarea ar
trebui să se centreze în mod normal asupra unităților economice.
Legislația ar trebui să atribuie răspunderea pentru respectarea legii
proprietarului, directorului sau unei alte persoane care se ocupă de
incintă și ar trebui să identifice clar acțiunile pe care aceasta
trebuie să le întreprindă. Acestea ar trebui să includă: (a)
obligația de a afișa semne clare la intrări și în alte locații adecvate
care să indice faptul că nu se permite fumatul. Formatul și conținutul
acestor semne ar trebui să fie stabilite de autoritățile din domeniul
sănătății sau de alte agenții guvernamentale și pot identifica numărul
de telefon sau alte mecanisme pentru a-i permite publicului să
raporteze încălcările și numele persoanei din incintă căreia ar trebui
să i se adreseze reclamațiile; (b) obligația de a înlătura toate scrumierele din incintă; (c) obligația de a supraveghea respectarea normelor; (d)
obligația de a lua măsurile rezonabile specificate pentru a descuraja
persoanele de la a fuma în incintă. Aceste măsuri ar trebui să includă
faptul de a cere persoanelor să nu fumeze, întreruperea serviciilor, de
a i se cere persoanei în cauză să părăsească incinta și contactarea
unei agenții de aplicare a legii sau a unei alte autorități. Sancțiuni 32.
Legislația ar trebui să specifice amenzi sau alte sancțiuni pecuniare
pentru încălcarea legii. În timp ce severitatea acestor sancțiuni va
trebui să reflecte practicile și obiceiurile fiecărei țări, această
decizie ar trebui să se bazeze pe o serie de principii. Cel mai
important, sancțiunile ar trebui să fie suficient de importante pentru
a preveni încălcările, în caz contrar acestea putând fi ignorate de cei
care încalcă legea sau putând fi tratate ca simple costuri de afaceri. Se
impun sancțiuni mai mari pentru a preveni încălcarea legii de către
întreprinderi decât de către fumătorii individuali, care, de obicei, au
mai puține resurse. Sancțiunile ar trebui să fie mai mari pentru
încălcări repetate și ar trebui să fie în conformitate cu modul în care
țara respectivă tratează alte încălcări la fel de grave. 33. Pe
lângă sancțiunile bănești, legislația poate permite, de asemenea,
sancțiuni administrative, precum suspendarea autorizațiilor comerciale,
în conformitate cu practica și sistemul juridic din țara în cauză.
Aceste sancțiuni de ultim recurs sunt rar utilizate, însă ele sunt
foarte importante pentru a aplica legea oricărei întreprinderi care
alege să o sfideze în mod repetat. 34. Sancțiunile penale pentru
încălcarea legii pot fi avute în vedere pentru a fi incluse, dacă este
adecvat, în contextul juridic și cultural al unei țări.
Infrastructura pentru punerea în aplicare 35.
Legislația ar trebui să identifice autoritatea sau autoritățile
responsabile cu punerea în aplicare și ar trebui să includă un sistem
atât pentru monitorizarea respectării legii, cât și pentru urmărirea în
justiție a contravenienților. 36. Monitorizarea ar trebui să
includă un proces pentru inspectarea respectării legii de către
întreprinderi. Este rareori necesar să se creeze un nou sistem de
inspecție pentru aplicarea legislației privind mediile fără fum de
tutun. În schimb, respectarea legii poate fi monitorizată în general
prin utilizarea unuia sau mai multor mecanisme deja stabilite pentru
inspectarea incintelor întreprinderilor și locurilor de muncă. De
obicei, există diverse opțiuni în acest sens. În multe țări,
inspecțiile privind respectarea legii pot fi integrate în inspecțiile
pentru autorizarea comercială, inspecțiile sanitare și de igienă,
inspecțiile pentru sănătatea și siguranța la locul de muncă,
inspecțiile de protecție împotriva incendiilor sau în programe
similare. Poate fi utilă folosirea mai multor surse de informații care
să funcționeze simultan. 37. Dacă este posibil, se recomandă
utilizarea de inspectori sau agenți locali; ceea ce ar putea permite
sporirea resurselor de aplicare disponibile și a nivelului de
respectare a legii. Această abordare cere stabilirea unui mecanism
național de coordonare pentru a asigura o abordare uniformă la nivel
național. 38. Indiferent de mecanismul utilizat, monitorizarea a
trebui să se bazeze pe un plan general de aplicare și ar trebui să
includă un proces de formare eficace a inspectorilor. Monitorizarea
eficace poate combina inspecțiile normale cu inspecții neplanificate,
inopinate, precum și cu vizite făcute ca urmare a reclamațiilor. Astfel
de vizite pot fi, de asemenea, educative, în perioada imediat următoare
intrării în vigoare a legii, deoarece majoritatea încălcărilor legii
vor fi probabil inadvertențe. Legislația ar trebui să autorizeze
inspectorii să pătrundă în incinte în conformitate cu legea și să
colecteze probe și dovezi, în cazul în care aceste prerogative nu au
fost deja stabilite prin legislația în vigoare. De asemenea, legislația
ar trebui să le interzică întreprinderilor să obstrucționeze
activitatea inspectorilor. 39. Costul unei monitorizări eficace
nu este excesiv de mare. Nu este necesar să se angajeze un număr mare
de inspectori, deoarece inspecțiile pot fi realizate utilizând
programele și personalul existente și deoarece experiența a arătat că
legislația privind mediile fără tutun devine rapid auto-aplicabilă (și
anume, este pusă în aplicare în mod predominant de către public). Se
poate să fie necesare doar un număr redus de urmăriri în justiție, în
cazul în care legislația este pusă în aplicare cu atenție și sunt
depuse eforturi active pentru a educa întreprinderile și publicul. 40.
Deși aceste programe nu sunt costisitoare, sunt necesare resurse pentru
a educa întreprinderile, pentru a forma inspectorii, pentru a coordona
procesul de inspecție și pentru a compensa personalul pentru
inspecțiile la întreprinderi în afara orelor normale de lucru. Un
mecanism de finanțare ar trebui identificat în acest sens. Programele
de monitorizare eficace au utilizat o varietate de surse de finanțare,
inclusiv venituri din impozite, taxe de autorizare a întreprinderilor
și venituri alocate provenite din amenzile plătite de contravenienți.
Strategii de punere în aplicare 41.
O punere în aplicare strategică poate aduce un nivel maxim de
respectare, simplifica punerea în aplicare a legislației și reduce
nivelul resurselor de implementare necesare. 42. În special,
activitățile de punere în aplicare din perioada imediat următoare
intrării în vigoare a legii sunt extrem de importante pentru succesul
acesteia și pentru succesul viitoarelor activități de monitorizare și
implementare. Mai multe jurisdicții recomandă o perioadă inițială de
aplicare blândă a legii, pe durata căreia contravenienții sunt
avertizați fără a fi sancționați. Această abordare ar trebui să fie
combinată cu o campanie activă de educare a proprietarilor de
întreprinderi cu privire la responsabilitățile care le revin în temeiul
legii; de asemenea, întreprinderile trebuie să înțeleagă faptul că
perioada de grație inițială sau perioada de acomodare vor fi urmate de
o aplicare mai riguroasă. 43. Atunci când începe perioada de
aplicare activă, mai multe jurisdicții recomandă utilizarea de
proceduri judiciare cu mare mediatizare pentru a fi mai descurajante.
Prin identificarea contravenienților majori care au sfidat legea
deliberat sau care sunt bine cunoscuți în comunitate, prin
întreprinderea de acțiuni ferme și rapide și căutând o conștientizare
la maximum a publicului cu privire la aceste activități, autoritățile
pot demonstra hotărârea și seriozitatea cu care privesc legea. Acest
fapt sporește respectarea voluntară și reduce resursele necesare pentru
monitorizarea și implementarea în viitor. 44. Deși legislația
antifumat devine rapid auto-aplicabilă, este totuși esențial ca
autoritățile să fie pregătite să răspundă rapid și decisiv față de
orice caz izolat de încălcare manifestă. În special, atunci când o lege
intră în vigoare pentru prima dată, se pot înregistra cazuri izolate de
contravenienți care afișează public faptul că încalcă legea. În aceste
cazuri, reacțiile ferme dau un semnal puternic care facilitează apoi
aplicarea, în timp ce indecizia poate duce rapid la generalizarea
încălcărilor.
Mobilizarea și implicarea comunității 45.
Eficiența unui program de monitorizare și aplicare este sporită de
implicarea comunității în program. Câștigând sprijinul comunității și
încurajând membrii comunității să monitorizeze respectarea legii și să
raporteze încălcările extinde cu mult câmpul de acțiune al agențiilor
și reduce resursele necesare pentru a obține respectarea legii. În
realitate, în multe jurisdicții, reclamațiile comunității reprezintă
principalele mijloace de a asigura respectarea legii. Din acest motiv,
legislația antifumat ar trebui să specifice că membrii publicului pot
iniția reclamații și ar trebui să autorizeze orice persoană sau
organizație neguvernamentală să inițieze acțiuni pentru a obliga la
respectarea măsurilor de reglementare a expunerii la fumul de tutun
secundar. Programul de punere în aplicare ar trebui să includă o linie
telefonică gratuită pentru reclamații sau un sistem similar pentru a
încuraja publicul să raporteze încălcările.
MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA MĂSURILOR 46.
Monitorizarea și evaluarea măsurilor de reducere a expunerii la fumul
de tutun sunt importante din mai multe motive, de exemplu: (a) pentru a crește sprijinul politic și public pentru consolidarea și extinderea dispozițiilor legislative; (b) pentru a culege datele rezultate din succesele obținute, care vor informa și vor ajuta eforturile altor țări; (c)
pentru a identifica și face cunoscute eforturile depuse de industria
tutunului în vederea subminării măsurilor de implementare. 47.
Dimensiunea și complexitatea monitorizării și evaluării vor varia între
jurisdicții, în funcție de expertiza și resursele disponibile. Totuși,
este important să se evalueze rezultatul măsurilor implementate, în
special privind indicatorul cheie de expunere la fumul de tutun
secundar la locurile de muncă și în spațiile publice. Pot exista moduri
eficiente din punct de vedere economic pentru a realiza acest lucru, de
exemplu, prin utilizarea datelor sau a informațiilor colectate prin
activități de rutină precum inspecțiile la locul de muncă. 48. Există opt indicatori cheie de proces și de rezultat care ar trebui avuți în vedere: Procese (a)
cunoștințe, atitudini și sprijin pentru politicile antifumat în rândul
publicului larg și, eventual, în anumi
CES Romania
