[15.01.2009]
Curtea Constituţională a decis, joi, că dispoziţiile OUG 230/2008 prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat este neconstituţională, admiţānd astfel sesizarea Avocatului Poporului.
Curtea Constituţională a admis excepţia invocată de Avocatul Poporului, stabilind că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 230/2008 este neconstituţională deoarece afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie privind dreptul la muncă şi dreptul la pensie, respectiv contravine articolului 115 alineatul 6 din legea fundamentală.
Decizia este definitivă şi general obligatorie, fiind luată cu majoritate de voturi.
Motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată īn cuprinsul deciziilor, care se publică īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui Romāniei, se arată īntr-un comunicat de miercuri al CC.
Potrivit articolului 18 alineatul 2 din Legea organică a Curţii Constituţionale, deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.