Protocolul privind serviciile de interes general, anexat tratatului, pune accent pe rolul autorităţilor naţionale, regionale şi locale, inclusiv pe responsabilitatea acestora privind locuinţele sociale.

Decizia 2005/842/CE(1) a Comisiei introduce excepţia de la obligaţia de notificare privind ajutorul de stat pentru anumite servicii de interes general. De asemenea, face referire la locuinţele sociale ca locuinţe pentru „persoanele defavorizate sau pentru categoriile sociale vulnerabile, care, din motive legate de solvabilitate, nu sunt în măsură să obţină o locuinţă în condiţiile pieţei”. Limitele acestei definiţii constituie o barieră în calea alocării eficace a locuinţelor sociale.

Mai mult, statele membre îşi păstrează competenţa exclusivă de a defini scopul şi rolul locuinţelor sociale, inclusiv pe aceea de a stabili criteriile de alocare.

1. Consideră Comisia oportună formularea unei definiţii unice a locuinţelor sociale la nivelul UE?
2. Cum justifică Comisia faptul că deciziile sale încalcă principiul subsidiarităţii şi dreptul autorităţilor naţionale şi descentralizate de a organiza servicii respectând dreptul universal la locuinţă?
3. Dacă Comisia consideră că deciziile sale nu încalcă drepturile menţionate mai sus şi dacă se consideră că statele membre ar trebui să se bucure de o marjă largă de acţiune în ceea ce priveşte definirea grupului ţintă al locuinţelor sociale, atunci de ce este limitat accesul la locuinţe persoanelor care au venituri mai mici de 33000 euro?

sursa: interpelare in PE

ÎNTREBARE ORALĂ URMATĂ DE O DEZBATERE în conformitate cu articolul 115 din Regulamentul de procedură de Jan Olbrycht şi Lambert van Nistelrooij, în numele Grupului PPE , Heide Rühle, în numele Grupului Verts/ALE , Oldřich Vlasák, în numele Grupului ECR , Peter Simon, Françoise Castex, Evelyne Gebhardt şi Proinsias De Rossa, în numele Grupului S&D , Ramona Nicole Mănescu şi Olle Schmidt, în numele Grupului ALDE Comisiei