"Situaţia romilor este un subiect de maximă actualitate
nu doar prin ce se īntāmplă astăzi īn Europa, ci
prin faptul că minoritatea roma continuă să fie cea mai săracă
minoritate etnică din UE", a precizat şeful statului
īntr-un mesaj transmis la conferinţa cu tema "Contribuţia
fondurilor UE la integrarea romilor", care a fost citit de către
consilierul Peter Eckstein Kovacs.
Preşedintele a subliniat īn mesajul său că Romānia are un număr
mare de cetăţeni de etnie romă dintre care mulţi se află īntr-o
situaţie foarte dificilă. "Romānia este conştientă de necesitatea
accelerării eforturilor interne pentru o mai bună integrare a
comunităţii roma", a adăugat el, subliniind modelele de bună
practică pe care Romānia le implementează şi pe care le-ar putea
promova la nivel comunitar.
"Condiţiile precare de locuire, lipsa actelor de
proprietate, accesul restricţionat la serviciile de sănătate,
abandonul şcolar, dependenţa de ajutorul social, slaba reprezentare
politică, toate acestea sunt doar o parte dintre problemele cu care
se confruntă comunitatea roma, indiferent de ţara despre care
vorbim", a arătat şeful statului.
Īn opinia sa, "orice acţiune sau strategie privind grupurile
vulnerabile este necesar să se facă īn strictă relaţie cu valorile
fundamentale al UE referitoare la drepturile omului, demnitate,
nediscriminare, egalitate de şanse, reducerea decalajelor sociale
şi economice, dar şi dreptul la libera circulaţie pentru toţi
cetăţenii europeni din care fac parte şi cetăţenii romāni de etnie
romă".
"Chestiunea romilor nu mai este demult doar o temă naţională sau
bilaterală. Romānia a solicitat īncă din 2008 la nivelul
Consiliului european necesitatea elaborării unei strategii europene
privind integrarea romilor", a mai transmis preşedintele.
El a spus că Romānia a primit cu interes ideea lansată de CE
privind elaborarea unui cadru european privind strategiile
naţionale de integrare a romilor. "Subliniem că acum, mai mult ca
oricānd, este nevoie de o reală strategie europeană pentru romi.
Susţinem ideea că integrarea economică şi socială a romilor
reprezintă o provocare şi o responsabilitate comună pentru toate
statele membre ale UE. Principala aşteptare a Romāniei privind
iniţiativa lansată de Comisie este ca aceasta să pună īn valoare
eforturile comune ale statelor membre", a transmis preşedintele,
adăugānd că Romānia doreşte să se implice īn elaborarea viitoarei
strategii.
sursa: mediafax.ro