Prof. univ. Dr. Mircea Cinteză, fost ministru al Sănătăţii, membru al conducerii Colegiului Medicilor din București, prezintă, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro, principalele modificări care trebuie aduse proiectului legii sănătății, inițiat de Ministerul Sănătății la propunerea Președinției României.

Doctorul Cinteză a renunțat recent la mandatul de senator PDL, pentru a se ocupa de proiectele profesionale, însă, în calitate de membru al Academiei de Științe Medicale, a avut consultări cu Ministerul Sănătății și a abordat și defectele proiectului legii sănătății, pe care, în ansamblu, îl consideră benefic.

Fostul ministru al Sănătății consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și casele private de asigurări, lipsa unor sancțiuni clare pentru asigurătorii care încalcă legea, faptul că nu este stabilit și un pachet de servicii medicale de bază.

„Actualul buget al Sănătăţii este de 10 ori mai mic decât al oricărei ţări din UE din Austria spre vest”

cursdeguvernare.ro: Care sunt avantajele pe care noua Lege a Sănătăţii ar urma să le aducă actului medical?

Mircea Cinteză: Simplificând, banii publici din sănătate se presupune că oferă întregii populații a României toate actele medicale de care este nevoie. Pachetul medical de bază, și nu numai de bază, este oferit de bugetul existent, ceea ce știm cu toții că este o iluzie. Acest buget este de zece ori mai mic decât bugetul oricărei țări din Uniunea Europeană de la Austria spre vest. Cu de zece ori mai puțin, poți să faci orice fel de management genial, nu te poți compara cu ceilalți.

Noua lege a sănătății propune ca acea parte a populației care nu are decât venituri minime să beneficieze de același pachet de bază, dar cei care vor ceva în plus – de tipul să meargă într-un spital cu aparatură mai performantă, să meargă la un medic cu renume, la care ar avea mai multă încredere să se trateze, să aibă acces la medicamente mai scumpe, dar făcute de inventatorii lor – acei oameni, contra unei asigurări suplimentare, să poată beneficia de aceste lucruri în mod real, prin contract cu furnizorul respectiv – medicul, spitalul repectiv.

În felul acesta, medicul, spitalul, policlinica primesc bani în plus, cel care își permite asigurarea compelmentară are acces real la ceea ce dorește, iar sistemul sanitar primește în plus circa 1,5 miliarde de euro față de bugetul actual, care este de 4 miliarde.

Peste tot în Europa, cel care dorește ceva în plus față de medie trebuie să plătească. Întrebarea legitimă este: ”Bine, dar populația României va fi defavorizată?” Răspunsul este: ”Nu. Populația care nu-și poate permite 50, 90 sau 130 de euro pe an va fi îngrijită ca și în prezent, bazic”.

De exemplu, sistemul de urgență va fi accesibil tuturor în mod maximal, iar cei – care nu sunt deloc puțini, probabil un sfert, o treime din populație, care au peste minimul necesar și-și pot permite să plătească 50-100 sau 150 de euro pe an – aceștia vor putea să opteze în mod real prin contract și vizibil la serviciile cele mai bune din acest sistem, care oricum va rămâne subfinanțat.

”Riscul este ca banul public să fie dat în administrarea unor operatori privați”

cursdeguvernare.ro: Ce riscuri şi derapaje concrete pot interveni în implementarea proiectului?

Mircea Cinteză: Există un risc, dar poate fi evitat. Riscul este că banul public poate fi dat în administrare unor operatori privați.

Vor fi 3 piliere ale banilor pentru sănătate. Pilierul public actual, de bază, care sunt contribuțiile sociale pentru sănătate, pilierul complementar, care vor fi contribuții obligatorii și deductibile pentru anumite lucruri de confort, și pilierul 3 – asigurările voluntare. Toate trei vor fi administrate, conform legii, de către operatori privați. Banii vor fi strânși de către stat, redistribuiți celor 6-8 sau câți operatori privați vor fi, care îi vor administra.

Aici pot să înceapă discuții – care în mod normal trebuie să dureze o lună, două, poate și mai mult – că poate banul complet public din pilierul I ar trebui gestionat, nu administrat în întregime de acestea și administrarea să fie doar pentru asigurările complementare, cele care ar urma să strângă 1,5 miliarde în plus.

Și dacă sunt administrate de operatorii privați, principala problemă este a controlului pe care îl face statul, iar statul își menține în lege în întregime puterea de control asupra modului în care se aplică regulile stabilite.

Controlul poate fi general, poate fi asupra modului cum ambulanțele private – operatorii privați- vor face aceleași servicii ca ambulanțele de stat în momentul în care vor fi chemate. În acest moment, inițiatorii legii au subliniat că monopolul Casei Naționale dă reguli politice, dar nu poate controla dacă ele sunt reale în teritoriu. Operatorul privat care își drămuiește banii – pentru că din acei bani va trebui să-și scoată și profit – va avea un corp de control care va controla realitatea regulilor.

Concomitent cu controlul pe care acela îl face asupra banilor, statul va trebui să-și aibă ca principal rol controlul modului în care se aplică legea. Dacă controlul e bine făcut, administrarea privată este considerată, în toate filosofiile sociale și politice, ca fiind mai eficientă decât administrarea de stat.

Trei lucruri pe care dezbaterea trebuie să le schimbe în acest nou proiect. Despre problema libertăţii pacientului în a-şi alege asiguratorul

cursdeguvernare.ro: Domnule doctor, spuneați că dezbaterea este abia la început. Atunci, ce ar mai trebui să se mai schimbe la proiect?

Mircea Cinteză: Unul din lucruri este acesta, că banul public – din pilierul I – ar trebui, la început, doar gestionat – deci contra unor salarii, să spunem – și nu dat în întregime în administrarea acestor asiguratori privați. Sau, dacă este dat în administrare, să ne fie clar prezentate în față regulile de control, ca să fim siguri că anii se administrează fără să dispară din scopul pentru care au fost dați ei în folosință la asigurători.

În al doilea rând sunt 2 lucruri care au fost mereu amânate, și în preazent, care pot face parte din legislația secundară, dar fără care legea nu trebuie să fie trimisă în Parlament: pachetul de bază pentru servicii mdicale care să fie făcut public, și problema coplății, care se va transforma în asigurare privată cât de repede, pentru că toți asigurătorii privați vor pune în pachetul de asigurare să plătească, celor care se asigură la ei suplimentar,  coplățile. Deci, ambele lucruri trebuie să apară.

Că ele apar ca hotărâre de guvern, și nu ca lege nu contează, dar legea nu trebuie să intre în faza de aprobare finală, fără să fie aceste lucruri făcute publice. Nu e un lucru simplu, acum mulți ani miniștrii încercau să facă pachetul de bază și nu au reușit.

Al treilea lucru este că există limitări potențiale ale libertății omului de a-și alege furnizorul. Aceste libertăți țin de faptul că asiguratorul public la care te duci poate să nu fie același cu medicul de familie pe care îl ai. Poate să țină de faptul că asiguratorul, dacă faci asigurare complementară, să o faci tot la el și nu la altul.

Deci nu ai voie să faci la doi asiguratori două tipuri de asigurări. Trebuie să intri într-o rețea pe care o alegi. Ține de faptul că asiguratorul poate să-și creeze propria rețea de spitale și, dacă te duci la el, nu mai poți de exemplu să te duci la Urgență-Floreasca, dacă tu ești pe altă filieră. Deci sunt limitări posibile, care trebuie rezolvate. Principial, se rezolvă, dacă tu îți menții dreptul de a te duce oriunde și se fac decontări între asiguratori către asiguratorul principal.

cursdeguvernare.ro: Vorbeați despre dreptul asiguratului de a-și alege casa de asigurări pentru care optează. În prezent, este o dispunere geografică a caselor de asigurări, astfel încât fiecare asigurat se duce la casa de asigurări din județul său. Dar dacă vor fi 7-8 case private, care nu vor fi dispuse georgrafic, cum poate un pacient din Constanța să-și aleagă o anumită casă de asigurăi care nu este prezentă în județul său?

Mircea Cinteză: Categoric. Sunt asigurătorii de la 1 până la 8, să spunem și ei vor avea reprezentanță în orice punct și cetățeanul se poate duce pe internet și să-și ia asigurătorul 2, de exemplu, pentru că are un pachet mai bun de servicii. Numai că, în principiu, acești asiguratori vor avea pentru asigurările complementare, de exemplu, și contracte mai clare cu anumite județe și, probabil că cei din județele respective vor prefera pe cei mai apropiați. Și în momentul de față avem 42 de case județene, dar ce contează, și omul din Botoșani, dacă are trimitere, poate să vină la București și plata este făcută de o decontare între aceste case județene.

Tocmai de aceea, spun că trebuie să existe un sistem de decontare între asiguratori, astfel încât el să-și păstreze posibilitatea de ieși din rețeaua publică pe care asiguratorul privat o oferă mai ieftin, dacă o urmezi în întregime, dacă te duci în altă parte – contra unei sume suplimentare care trebuie să fie rezonabilă – să-ți poți rezerva libertatea de a alege.

cursdeguvernare.ro: Specialiștii de la Camera Federativă a Medicilor au făcut un raport în care au sesizat că asiguratorii privați vor putea fi în rețea proprie de furnizori de servicii de sănătate, spitale, policlinici, cabinete. Astfel, se dă naștere riscului ca anumite spitale să fie defavorizate, discriminate. O casă de sănătate privată să-și direcționeze asigurații către propriile spitalele în funcție de profitabiliatate.

Mircea Cinteză: Omul, în felul acesta, își pierde libertatea de a merge mai departe și soluția este ca, dacă asiguratul vrea să meargă în altă parte, să poată, contra unei plăți complementare rezonabile, iar asiguratorii să-și rezolve între ei plățile, prin decontare directă.

cursdeguvernare.ro: Referitor la medicina de urgență, înțeleg că operatorii privați vor avea acces egal la resursele publice ca operatorii de stat. Va ajuta acest lucru bolnavul, având în vedere că serviciile de urgență sunt performante la oraș, dar aproape inexistente la sate?

Mircea Cinteză: În mod oficial, s-a arătat că există o lipsă de peste 40% de personal și de tehnică în zona medicinei de urgență, lispă care ține de multe motive, printre care și migrația medicilor tineri din țară.

În momentul de față, funcționează SMURD-ul, care este operator pentru un anumit gen de urgențe, în special descarcerări, accidente și așa mai departe, și ambulanța, care, din fericire, s-a aliniat standardelor de mare eficiență a SMURD-ului, care este o unitate militarizată.

În acest context, operatorii privați se pot alătura ambulanței publice, iar statul este obligat să ofere sistemului de urgență banii necesari la tarif de stat. Că-i ia statul sau ambulanța privată poate că are mai puțină importanță.

Important este ca statul să controleze ca parametrii pe care îi face ambulanța privată să fie respectați întocmai ca cei de stat. Iar administrarea privată a ambulanței private o face să poată ca, din aceeași bani, să facă și profit acolo unde, de regulă, statul administrează mai puțin eficient.

Deci banii sunt obligatoriu să fie dați sistemului de urgență, sistemul va avea operatori publici și privați, operatorii privați vor primi aceiași bani care sunt necesari a fi dați și care nu sunt acoperiți acum de sistemul public, din acei bani vor face și profit, iar problema statului este să controleze că eficiența operatorului privat și onestitatea și profesionismul sunt identice cu parametrii pe care el îi pretinde.

cursdeguvernare.ro: Doctorul Arafat se plângea că în felul acesta SMURD și, în general, sistemul de stat, este dat cumva la o parte de la fondurile publice…

Mircea Cinteză: Nu. SMURD are o bucățică bine definită în sistemul de urgență, e adevărat că ele în practică interferă, în cazul în care un echipaj SMURD este mai aproape, va lua un infarct miocardic, deși este în competența dominantă a ambulanței, și, invers, ambulanța aflată lângă un accident nu va aștepta SMURD să preia accidentatul, există interefențe, dar SMURD-ul va primi aceiași bani ca și în prezent și va avea aceleași competențe ca și în prezent.

Din acei bani, operatorii privați care vor completa locuri care și acum sunt vacante vor trebui să se descurce printr-o gestionare mai eficientă față de operatorul public. Dar vor trebui să fie la fel de perfomanți. Încă o dată, operatorul privat își cumpără el însuși salvarea și așa mai departe, ceea ce poate fi un avantaj.

cursdeguvernare.ro: Ne putem aștepta ca și în mediul rural să crească nivelul serviciului de urgență?

Mircea Cinteză: În mod normal, în ultimii ani, în România, lucrurile au mers mai bine în toate domeniile, deci ar fi de așteptat ca și aici să meargă mai bine, legea trebuie făcută în așa fel încât să nu aibă motive de a frâna ceea ce merge bine în prezent.

Or, contribuțiile pilierilor 2 și 3 de asigurări, care aduc fonduri în plus, spun că fondurile numai în acest fel pot crește, statul va avea aceeași contribuție din banii pe care îi ia pentru sănătate sau banii de la buget pentru programe. Vor fi pilierele 2 și 3 care în teorie aduc 20-25% din bani în plus, și vor exista operatori privați în diverse domenii, care vor fi monitorizați de stat să-și facă datoria. Deci, în principiul legii nu există motive ca lucrurile să meargă mai rău.

Noua lege va trebui să stipuleze obligaţii şi sancţiuni pentru asiguratori

cursdeguvernare.ro: Proiectul de lege prevede că asiguratorii privați trebuie să încheie nediscriminatoriu contractele cu asigurații, dar aceste prevederi sunt formulate sub forma atribuțiilor și drepturilor caselor private. Cum putem avea garanția că nu vor rămâne contribuabili neasigurați, atâta vreme cât legea nu prevede și sancțiuni pentru casele de asigurări private?

Mircea Cinteză: E unul din lucrurile care trebuie îmbunătățite. De regulă, sancțiunile sunt definite în legislația secundară. Când ați spus atribuții și drepturi, atribuțiile sunt de fapt obligații. Și obligațiile trebuie să aibă inclusiv partea de pedeapsă, care, de cele mai multe ori, este definită în legislația secundară. Trebuie să fie clar statuat în lege că există obligații și sancțiuni.

Pachetul de bază trebuie să prevadă toate bolile care pun viaţa în pericol. Pachetul de bază şi-l asumă Puterea, care aşteaptă să fie validată prin vot

cursdeguvernare.ro: Ați fost ministru al Sănătății. Cum vedeți pachetul acesta de bază, credeți că va fi restrâns sau va fi lărgit?

Mircea Cinteză: Un pachet de bază de servicii nu poate fi unul restrâns, el trebuie să cuprindă toate bolile care, netratate ca lumea, pot pune viața în pericol. Acest lucru este foarte amplu, deci problema care se pune este ca în pachetele suplimentare să existe posibiliateta ca aceleași boli să fie tratate mai repde și mai confortabil, cu o tehnologie mai nouă, dar trebuie să fie tratate la nivelul de bază pe care și-l permite România pentru toată lumea.

Pachetul de bază înseamnă îngrijirea tuturor bolilor cu adevărat grave prin mijloacele tehnice și umane pe care România și le permite în prezent, mijloace sărace, dar astea sunt și trebuie să le valorificăm. Peste astea, cei care vor un confort și o celeritate mai mare, dacă pot plăti, să le capete într-un mod transparent, nu prin bani negri.

cursdeguvernare.ro: Credeți că există riscul ca, la presiunea asigurătorilor, să se reducă pachetul de bază.

Mircea Cinteză: Nu. Pachetul de bază este un pachet pe care și-l asumă public puterea, care așteaptă ca și mai departe să fie validată prin vot, deci puterea nu-și poarte risca soarta politică, ea va prezenta un pachet care este făcut public și despre care va vorbi nu numai România, ci și întreaga Europă.

Doctorul Raed Arafat s-a comportat ireproşabil. Politicienii de la ministrul Sănătăţii în sus trebuie să valorifice onestitatea şi competenţa lui

cursdeguvernare.ro: Dumneavoastră, dacă ați mai fi parlamentar, ați mai vota o astfel de lege?

Mircea Cinteză: Deocamdată, este un proiect de lege care are punctele slabe pe care vi le-am spus. Acest proiect de lege nu se pune problema să fie votat în forma actuală. Va fi foarte dificil să discutăm dacă l-aș vota sau nu peste 2-3 luni, când discuțiile vor fi la capăt, să vedem ce proiect de lege final vom reține, pentru că este un proiect de lege foarte greu.

cursdeguvernare.ro: Președintele Băsescu spunea că și-ar dori ca proiectul să fie deja trecut prin parlament până la finalul primei sesiuni, deci până în iunie. Vi se pare un termen rezonabil?

Mircea Cinteză: Sunt șase luni, e un termen rezonabil. Depinde de eficiența discuțiilor, care trebuie axate pe problemele pe care le-ați indicat și dumneavoastră, nu pe scandaluri de oameni.

Doctorul Arafat s-a comportat, aș zice eu, ireproșabil. Are niște comentarii de făcut, le-a făcut timp de trei luni, eu însumi când eram în parlament am avut o discuție cu domnia sa, arătându-ne care sunt temerile sale. În clipa în care acest proiect a fost făcut public de instituția din care făcea parte, fără să țină seama de ceea ce spunea dumnealui, era normal că dacă voia să le critice mai departe, trebuia să se disocieze de un punct de vedere al unui conducător de acolo, ceea ce a și făcut.

Pe de altă parte, după tristețea inițială de acum 2-3 zile a declarat public că dorește să-și pună mai departe competența la dispoziția cui are nevoie de ea în sistemul public, ceea ce cred că trebuie să se întâmple.

Deci, politicienii de rang înalt, de la ministrul sănătății în sus, trebuie să ia în considerare valorificarea competenței, eficienței și onestității doctorului Arafat, de care ne-a făcut dovadă până în prezent.

cursdeguvernare.ro: Cunoașteți bine Parlamentul, cum credeți că va evalua această lege în Legislativ. Credeți că este posibil să fie votată în parlament, având în vedere și experiența de la Legea educației, care a fost blocată în Parlament, iar Guvernul și-a asumat răspunderea pentru ea?

Mircea Cinteză: Sigur că poate fi adoptată. În privința sănătății, la Senat vă pot spune că discuțiile au fost întotdeauna consistente. Noi am fost 11-12 senatori în Comisia de sănătate, de la toate partidele, dar în practică habar n-am avut de la ce partid e fiecare. Discuțiile au fost profesionale și voturile n-au avut nicio legătură cu partidul. Are toate șansele să fie discutată și adoptată o formă care să fie pasabilă, la Senat. Și colegii de la Camera Deputaților, cât i-am cunoscut, pot avea aceleași premise. Și mai departe, pentru că Parlamentul mare, în clipa în care votează o lege, are dezbateri relativ reduse, marile dezbateri au fost în comisii și oamenii s-au învățat să asculte concluzia șefului comisiei care e prezentată înainte de discuția finală.