Anul Nou, prima zi a anului calendaristic si sarbatoarea Sfantului Vasile, episcop de Cesarea, in calendarul crestin-ortodox, a fost stabilit religios ca inceput de an in 1691, la initiativa Papei Inocentiu al XII-lea. Astazi, cel mai raspandit termen pentru trecerea dintre ani este „Revelion” (din fr. „Reveillon”, tradus aproximativ „veghe”, dar in acest caz avand sensul de ospat la miezul noptii). Petreceri cu rudele si prietenii, artificii, petarde, nelipsita sampanie, concerte in centrul orasului intr-o explozie aproape apocaliptica de zgomote si lumini, dar si urme din riturile stravechi (uratorii, Ursul, Capra, Sorcovitul din dimineata Anului Nou) – coexista inca intr-un popor care tinde sa-si uite traditiile mult prea repede, in drumul sau sinuos spre modernitate.

O legenda despre An
Conform unei legende a lunii februarie, culese de etnologul Romulus Vulcanescu, Anul este reprezentat alegoric ca un mos cu vie pe rod si cu 12 feciori, care poarta numele celor 12 luni. Acestia au lucrat la vie, au cules-o, au facut vin si l-au pus intr-un butoi mare, dandu-i 12 cepuri la nivelele corespunzatoare vinului, pentru lunile anului. Cepul de la fundul butoiului era al lunii Faurar, apartinand celui mai mic dintre frati, care lua ce mai ramanea in butoi. Fiecare frate trebuia sa bea in luna lui de la cepul lui, care era suprapus lunii anterioare. Fratele cel mic bea mereu de la cepul lui. Fratii mai mari asteptau sa le vina randul dupa ce se termina partea celui mic. Dar Faurar, pasa-mi-te de frig ce era, bea mereu de la cepul lui. Cand au vrut sa bea in ordinea varstei ceilalti, nu mai aveau vin in butoi, pentru ca pe cepul lui Februar, feciorul sorbise tot vinul de deasupra. Fratii ceilalti il fugaresc sa-l omoare, insa praslea prinsese puteri de atat vin ce bause si scapa nevatamat.

Primul zeu al omenirii
Ion Ghinoiu – etnolog, secretar stiintific al Institutului de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu” si responsabil coordonator al Atlasului Etnografic Roman – dezvolta, intr-un articol, ideea ca Anul este primul zeu al omenirii, sinonim cu Zeus, Saturn, Craciun, Siva, Mitra sau Iisus. Personificare a Soarelui, numit „An Vechi” la solstitiul de iarna si „An Nou” imediat dupa renastere, el se naste, creste, imbatraneste si moare impreuna cu timpul calendaristic, fiind imaginat ca un ciclu cu inceput si sfarsit. La trecerea dintre ciclul vechi si cel nou, se desfasoara un spectaculos ritual, cu scopul renovarii simbolice a lumii. Daca innoirea anului cuprinde ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii „varstei de aur”, indepartarea de aceasta prima zi inseamna si pierderea treptata a perfectiunii initiale, acumularea zilelor ducand la imbatranire, degenerare si pierdere. Timpul se naste anual, se maturizeaza in vremea coacerii recoltelor si apoi imbatraneste si moare, conditie esentiala pentru reinceperea unei noi perioade calendaristice. Aceasta ordine a lucrurilor este surprinsa si in repartizarea sfintilor in calendarul popular. Sfantul Vasile, pentru ca a avut sansa sa fie sarbatorit in prima zi a anului, apare in legende ca un tanar chefliu, care sta calare pe butoi, bea si mananca, petrece si iubeste. Dragobete, fiul Dochiei, sarbatorit pe 24 februarie, reprezinta zeul dragostei. Tot tineri sunt Sangeorzul si Santoaderul. Treptat, insa, odata cu scurgerea timpului, sfintii se maturizeaza, pentru ca spre sfarsitul anului sa domine generatia sfintilor-mosi: Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie), Mos Craciun (25 decembrie).

Ingropatul Anului Vechi
Intr-un alt articol al etnologului Ion Ghinoiu, Revelionul capata valentele mitice ale unui ceremonial stravechi, din antichitatea geto-daca, ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul, si a timpului calendaristic cu care se confunda, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou, care incepe cu Ajunul Craciunului si se incheie cu Boboteaza, este un timp ritual, impartit simetric de Revelion: perioada dintre Craciun si miezul noptii de Revelion si perioada dintre miezul noptii de Revelion si Boboteaza. In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza neincetat: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie. Soseste, insa, fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca. Prin infinite obiceiuri si credinte care exprima, la inceput, teama, dezordinea si haosul, iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibru, oamenii culturalizeaza fenomenele naturale care se desfasoara independent de dorinta si vointa lor: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfa a spiritului graului; prepararea alimentelor rituale din grau (colaci, turte), si din carne de porc (piftie, carnati); credinta ca se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor printre cei vii; abundenta ospetelor si petrecerilor unde apar excese de mancare, bautura, distractie, gesturi, cuvinte si expresii licentioase, Perinita, supravietuiri ale unor practici orgiastice; strigatul peste sat, bilant nocturn, in auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rau in anul care se incheie; activitatea cetelor de feciori care redau, printre altele, prin colinde si numeroase acte rituale, drama nasterii si mortii anuale a divinitatii adorate; stingerea luminilor in noaptea de Revelion infatisand intunericul si haosul desavarsit provocat de moartea divinitatii; aprinderea luminilor care simbolizeaza nasterea divinitatii si a timpului lumii inconjuratoare; credinta deschiderii cerului, arderea comorilor si vorbitul animalelor; alungarea spiritelor malefice prin zgomote si incuratul cailor; Sorcova; Chiraleisa; incercarea norocului, aflarea ursitei, intocmirea calendarului, efectuarea observatiilor astronomice si meteorologice; impacarea pricinilor si savarsirea actelor de toleranta si ingaduinta; inceperea simbolica a lucrului si altele.

Crestinism si precrestinism in traditiile si ritualurile romanesti
„Raspandirea crestinismului nu s-a realizat in forma sa pura; el a vehiculat numeroase practici precrestine pe care, fara sa vrea si fara sa stie. le poarta cu el. Fara crestinism multe credinte si superstitii nu ar fi ajuns pana in secolul XXI in cele mai variate forme combinatorii pagano-crestine. Acesta este unul din motivele pentru care disocierea practicilor crestine de cele pagane, pe de o parte, a practicilor precrestine greco-romane si orientale de substratul autohton geto-dac, pe de alta parte, presupune un mare risc stiintific” (Ion Ghinoiu). O astfel de practica precrestina, consemnata in zona Bucovinei, era reprezentata de scenariul carnavalesc al „familiei” anului solar, format din 12 luni. Patru perechi de boi trageau un car frumos impodobit, in care se gaseau cele 12 luni reprezentate prin tot atatea persoane de diferite varste: luna ianuarie (anul nou) era reprezentata printr-un copil, luna decembrie (anul vechi) printr-un mos. In urma carului, o trena carnavaleasca alcatuita din copii, curiosi si gura-casca, insoteau carul, care umbla prin sat, in noaptea de Anul Nou. Alaiul se oprea la casele ospitaliere. Anul Vechi improviza, in versuri sau in proza, un fel de dare de seama asupra activitatii comunitare a satului, fiecare luna completand analitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou incheia colindul, promitand pentru viitor un an si mai bun. In alte zone ale tarii, in car urcau tineri cu masti de mosnegi si-si dadeau drumul de pe un deal, intr-un gest simbolic al despartirii de anul vechi. Dat fiind pericolul acestei practici, oamenii au fost inlocuiti, in timp, cu papusi reprezentative.

Supersititiile romanilor
Se spune ca zgomotul pe care lumea il face de anul nou (muzica, petardele, focurile de artificii, dar si intregul arsenal de instrumente ale uratorilor) ajuta la alungarea spiritelor rele, care nu vor mai intra astfel in noul an. O alta superstitie spune ca in ajun nu trebuie dat nimic afara din casa si nici nu trebuie maturat, ca sa nu se alunge prosperitatea din anul care vine. De asemenea, nu trebuie sa intri in noul an cu buzunarele goale, ci sa le umpli cu cat mai multi bani, avand insa grija sa-ti platesti, inainte de a bate miezul noptii, toate datoriile, daca vrei sa te asiguri ca nu vei fi tot anul dator. Cel putin cu doua zile inainte si doua dupa Revelion, nu se spala rufe si nu se foloseste nici foarfecele, pentru a nu „taia” norocul. Indragostitii trebuie sa se sarute sub vasc, la trecerea dintre ani. In noul an se intra purtand ceva rosu, pentru noroc, iar la miezul noptii usa trebuie deschisa, pentru ca vechiul an sa iasa si cel nou sa intre. Pentru un An Nou luminos, o lampa sau o lumanare din casa trebuie lasata aprinsa pana la ziua. E de rau augur sa se agate calendarul pentru anul urmator cand cel vechi nu s-a terminat inca. De asemenea, se zice ca anul va fi influentat si de prima persoana care iti intra in casa – daca barbatii si persoanele brunete in general aduc noroc, nu la fel se poate spune despre femei, cu deosebire cele blonde sau roscate. In final, mai conteaza si ce tii in mana la bataia miezului noptii: mana persoanei iubite (prefigurand un an sub semnul dragostei), bani (pentru noroc la bani) sau un pahar (ca simbol al unui an plin de veselie).

La multi ani tuturor celor care sarbatoresc astazi pe Sf. Vasile !