Nevoile de securitate ale Americii după 11 septembrie 2001 au făcut necesară extinderea numărului de persoane cărora să li se permită utilizarea acestui "internet paralel" folosit de autorităţile de la Washington

Cine a oferit accesul WikiLeaks la informaţii strict secrete se ştie de mai bine de un an - un analist militar din Irak, Bradley Manning - dar noul val de dezvăluiri ridică întrebarea "cum a fost posibil?" ca atâtea date confidenţiale să ajungă acum la miliarde de oameni care au acces la internet.

Înainte ca Departamentul Apărării (DoD), operatorul sistemului, Departamentul de Stat (DoS), cel mai "lovit" de ultimele dezvăluiri, sau Casa Albă să ofere o posibilă explicaţie, ceea ce surprinde este numărul mare de persoane care aveau acces la această reţea. Nu mai puţin de 3.067.000 de oameni aveau un "dosar curat" care le permitea accesul la informaţii secrete.

Aceştia puteau schimba mesaje pe un fel de "internet paralel" - Secret Internet Protocol Router Network, prescurtat SIPRNET. Iar numărul lor a sporit în urma atentatelor de la 11 septembrie, de când se consideră că nevoile de securitate ale Americii s-au amplificat.

A crescut nevoia de oameni care să introducă informaţii privind ameninţările la adresa SUA, dar şi de alţii care să le proceseze şi să indentifice, din puzderia de indicii separate, care sunt priorităţile în planificarea apărării Americii. Tot mai multe agenţii au obţinut acces la SIPRNET în ultimul deceniu şi numai numărul ambasadelor a crescut de la 125 (în 2002) la 180 (2005).

Protecţie teoretică împotriva divulgărilor

După ce era socotit "sigur" pentru a intra în sistem, un civil sau militar, primea un nume de utilizator şi o parolă considerată "puternică" - formată din cel puţin două caractere, dintre care două majuscule, două simboluri speciale, două numere; parola trebuia schimbată la fiecare 150 de zile.

Utilizatorul nu avea voie să se despartă de computer de fiecare dată când era conectat la SIPRNET. Trebuia să se deconecteze de fiecare dată când mergea la toaletă sau la o cafea.

Suporturile de memorie (CD, memory stick, etc) care intrau în contact cu informaţii din reţea erau etichetate drept "secret" şi păstrat în condiţii de deplină siguranţă, fără a putea fi purtate la ei dicreţionar de către utilizatori. Mai mult, dacă cineva avea asupra sa un iPod, într-o încăpere cu un computer conectat la SIPRNET, putea să se trezească cu acel gadget confiscat.

Odată cu mai mulţi utilizatori, avea să apară şi necesitatea de a lăsa garda jos în privinţa sistemelor de securitate, care stânjeneau eficienţa comunicării. Conform The Guardian, treptat, toate aceste măsuri de securitate nu au mai fost respectate cu maximă stricteţe.

A fost suficient ca un singur utilizator din peste trei milioane (Bradley Manning) să se dovedească "nesigur" şi să-l contacteze pe australianul Julian Paul Assange, fondatorul WikiLeaks.

3.067.000 de persoane, de la simpli soldaţi până la generali şi ambasadori au acces la sistemul care ar fi trebuit să protejeze informaţiile compromiţătoare publicate de WikiLeaks.

sursa: Gandul.info
 

Lista de fisiere atasate:

rl9nov2-1.doc