[02.08.2010]
Guvernul urmeaza sa aprobe, azi, normele metodologice pentru
modificarile aduse Codului fiscal. Sedinta va incepe la ora 16.00. Executivul
a anuntat, dupa sedinta de miercurea trecuta, ca normele au fost
adoptate intr-o prima forma si postate pe site-ul Ministerului
Finantelor, forma finala a acestora urmand sa fie adoptata in sedinta de
luni, anunta Agerpres. Printre cele mai importante modificari aduse
Codului Fiscal sunt cele care vizeaza noua modalitate de impozitare a
drepturilor de autor.
Potrivit proiectului de hotarare
privind normele de aplicare a modificarilor la Codul fiscal, persoanele
care primesc venituri ocazionale din drepturi de autor si au si un
salariu pe cartea de munca ar urma sa fie scutite de contributiile la
bugetul de pensii, la asigurarile de sanatate si la somaj aferente
drepturilor de autor.
Acele persoane ar urma astfel sa plateasca doar
contributii aferente salariului lunar.
In schimb, cei care
primesc drepturi de autor pentru creatii in decursul unui an, fara sa
aiba un salariu pe carte de munca, ar urma sa plateasca contributiile
sociale mentionate pentru drepturile de autor aplicate la o baza
echivalenta a maximum cinci salarii medii brute, anual, in functie de
veniturile obtinute din creatie.
O alta categorie vizata este
cea a persoanelor care sunt remunerate cu un salariu lunar, pe cartea de
munca, dar au si venituri lunare din drepturi de autor. Aceste persoane
ar urma sa plateasca atat contributiile aferente salariului lunar, cat
si pe cele aferente drepturilor de autor, calculate la o baza de taxare
de maximum cinci salarii medii brute pe economie pe luna. Salariul mediu
brut pe economie este de 1.836 de lei.