Fondurile Structurale ale UE pentru perioada 2007 – 2013
[12.10.2008]
Politica de Coeziune a Uniunii Europene este aplicabila tuturor
statelor membre, totalul alocarilor financiare fiind de 336 mld. euro
in perioada 2007 – 2013. Fondurile Structurale contribuie la realizarea
celor trei obiective ale Politicii de Coeziune a UE prin implementarea
Programelor Operationale, acestea din urma fiind elaborate la nivel
national.
Obiectivele Politicii de Coeziune a Uniunii Europene in perioada 2007 - 2013
Obiectivul “Convergenta”: destinat sa grabeasca
dezvoltarea economica pentru regiunile ramase in urma, prin investitii
in capitalul uman si infrastructura de baza.
Obiectivul “Competitivitate Regionala si Ocuparea Fortei de Munca”:
destinat sa consolideze competitivitatea si atractivitatea regiunilor,
precum si capacitatea de ocupare a fortei de munca printr-o dubla
abordare (angajati si angajatori).
Obiectivul
“Cooperare Teritoriala Europeana": urmareste intarirea cooperarii la
nivel transfrontalier, transnational si interregional.
Programele Operationale, in functie de eligibilitatea regiunilor, sunt
finantate prin intermediul a trei “reglementari financiare” cunoscute
sub numele de Fonduri Structurale.
Fondul European de Dezvoltare Regionala
(FEDR): investitii in transport, crearea de noi locuri de munca,
proiecte de dezvoltare locala, antreprenoriat.
Fondul
Social European (FSE): promoveaza integrarea somerilor si a grupurilor
dezavantajate pe piata muncii, prin finantarea unor masuri de instruire
si a unor sisteme de recrutare si asistenta.
Fondul de
Coeziune (FC): asista cele mai putin prospere state membre ale Uniunii
Europene cu un produs national brut (PNB) pe cap de locuitor de mai
putin de 90 % din media comunitara.
In perioada 2007-2013, toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei sunt
eligibile pentru Programele Operationale sub obiectivele Convergenta si
Cooperare Teritoriala.