Romania a semnat ACTA: organizatiile pentru drepturile utilizatorilor de internet protesteaza, Anonymous promite noi atacuri informatice
[27.01.2012]
Romania, alaturi de alte 21 de state din Uniunea Euorpeana, a semnat astazi la Tokyo controversatul acord ACTA,
legat de protejarea proprietatii intelectuale pe internet, care contine
o serie de prevederi contestate de organizatiile pentru protectia
drepturilor utilizatorilor de internet si a intimitatii acestora.
Electronic
Frontier Foundation, unul dintre cele mai vocale grupuri de aparare a
drepturilor internautilor, afirma ca prevederile noului acord, care
includ monitorizarea comunicatiilor persoanelor private de catre
entitati comerciale, incalca normele internationale privind drepturile
omului. Intr-un interviu acordat Wired, grupul de hackeri Anonymous a
promis sa raspunda in forta prin noi atacuri asupra site-urilor
guvernamentale din intreaga lume.
Ce este ACTA
ACTA
(Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un acord multilateral care
propune o serie de standarde internationale pentru aplicarea drepturilor
de proprietate intelectuala. Acordul a fost negociat la nivel global
intre mai multe tari europene, SUA, Australia, Coreea de Sud si Noua
Zeelanda, printre altele. Tratatul nu se refera doar la pirateria
online, cum e cazul SOPA, ci acopera si comertul cu produse
contrafacute. Conform unui document intocmit de accessnow.org, ACTA este o amenintare la adresa drepturilor utilizatorilor pentru ca:
ACTA
ii forteaza pe furnizorii de Internet sa desfasoare activitati de
supraveghere la nivelul retelelor proprii si sa puna la dispozitia
detinatorilor drepturilor de proprietate intelectuala datele personale
ale presupusilor faptuitori.
Extinderea raspunderii
intermediarilor ii va determina pe furnizorii de Internet sa desfasoare
activitati de supraveghere la nivelul retelelor proprii si sa
implementeze mecanisme intruzive de identificare a presupusilor
infractori, cum ar fi monitorizarea la scara larga a comunicatiilor prin
utilizarea procedurii de "deep packet inspection", permitand astfel
incalcarea grava a vietii private a utilizatorilor. Practic,
proprietarii drepturilor de copyright vor avea posibilitatea sa obtina
informatii private despre utilizatorii de internet, fara sa aiba nevoie
de mandate ale judecatorilor.
Conform
accessnow.org, ACTA risca sa aiba implicatii grave generate de faptul
ca nu reuseste sa stabileasca un echilibru intre protectia drepturilor
de proprietate intelectuala si apararea drepturilor fundamentale ale
societatii, ca intreg, cum ar fi libertatea de exprimare, liberul acces
la informatie si cultura si viata privata.
Parlamentul European a
subliniat deja, in cadrul unui studiu asupra Acordului, aspectele
problematice ale acestuia, inclusiv cele de natura juridica, mentionand
ca este "dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care
ACTA le ofera cetatenilor UE in plus fata de cadrul international
existent."
ACTA isi propune sa creeze o noua institutie, "Comisia
ACTA", fara sa defineasca insa obligatiile sau garantiile necesare
pentru ca acest organism sa functioneze intr-o maniera deschisa,
transparenta si inclusiva, care sa permita exercitarea unui control
public asupra actiunilor sale, mai noteaza accessnow.org.
Anonymous reactioneaza
Dupa mai multe zile de atacuri asupra retelelor guvernamentale poloneze, grupul Anonymous a afirmat intr-un interviu publicat in revista Wired
ca va continua hartuirea electronica a autoritatilor din intreaga lume,
cat timp legi precum ACTA, SOPA sau PIPA vor fi pe masa de discutii.
Dintre
tarile memrbe UE, doar Olanda, Estonia, Cipru, Slovacia si Germania au
refuzat semnarea tratatului. Totusi, acesta nu va putea intra in vigoare
decat daca este aprobat la nivelul intregii Uniuni Europene. Votul va
avea loc in luna iunie, iar in cazul in care tratatul va fi respins,
adeziunile celor 22 de state care au semnat ACTA vor fi lipsite de efect.
Voturi pentru ACTA:
Cristian Silviu Buşoi (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa - ALDE)
George Sabin Cutaş (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Vasilica Viorica Dăncilă (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Ioan Enciu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Cătălin Sorin Ivan (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Ramona Nicole Mănescu (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa - ALDE)
Ioan Mircea Paşcu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Rovana Plumb (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Daciana Sārbu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Adrian Severin (independent)
Claudiu Tănăsescu (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Silvia-Adriana Ţicău (Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PES)
Corneliu Vadim Tudor (independent)
Adina-Ioana Vălean(Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa - ALDE)
Renate Weber (Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa - ALDE)
Voturi impotriva ACTA:
Elena Oana Antonescu (Partidul Popular European)
Elena Băsescu (Partidul Popular European)
Sebastian Bodu (Partidul Popular European)
Petru Luhan (Partidul Popular European)
Monica Macovei (Partidul Popular European)
Marian-Jean Marinescu (Partidul Popular European)
Iosif Matula (Partidului Popular European)
Rareş Niculescu (Partidul Popular European)
Cristian Preda (Partidul Popular European)
Csaba Sogor (Partidul Popular European)
Theodor Stolojan (Partidul Popular European)
Laszlo Tokes (Partidul Popular European)
Traian Ungureanu (Partidul Popular European)
Iuliu Winkler (Partidul Popular European
Din
cei 33 de reprezentanţi ai Romāniei, 15 au votat pentru, 14 īmpotrivă,
doi s-au abţinut, iar doi au fost absenţi. Cei doi parlamentari absenţi
au fost George Becali şi Victor Boştinaru, iar două europarlamentare
s-au abţinut: Corina Creţu şi Norica Nicolai.
(Sursa: ziarul Adevarul)