Saptamana trecuta, Fundatia Soros Romania
a dat publicitatii rezultatele unui studiu calitativ intitulat "Cultura
Politica in Romania", realizat de Metro Media Transilvania. Intre
altele - potretul robot al parlamentarului ideal, beneficiile votului
uninominal, imaginea parlamentului etc - studiul arata, la capitolul
"Responsabilitatile cetatenilor", ca marea majoritate a respondentilor
doresc sa-si exprime punctual de vedere, ba chiar sa se implice si sa
participle activ la decizia politica. Mai putini dintre subiecti spun
insa ca participarea la alegeri este una dintre indatoririle
cetateanului si ca este necesar ca votul sa fie responsabil - in sensul
de a fi documentat si gandit in perspectiva -, iar cetateanul sa lupte
pentru interesele sale.
Perfect pentru societatea noastra, numai ca, la intrebarea
urmatoare, referitoare la mecanismele de influentare a deciziilor
politice - "Influenta cetateanului asupra politicului", prima optiune a
celor intervievati este aceea de a nu merge la vot. Chiar daca optiunea
imediat urmatoare, corecta in opinia mea, spune "sa votezi cu altcineva
decat cel care a dezamagit", pare cel putin surprinzator ca, desi
romanul vrea sa se implice in decizia politica si sa-si exprime un
punct de vedere, atunci cand are posibilitatea sa realizeze, efectiv,
acest demers, renuntand la perspectiva lamentarilor postelectorale,
prefera absenteismul, lehamitea, sastisirea de politica, ignorarea
candidatului. In loc sa mearga la urne si sa taie in carne vie, prefera
sa stea acasa, in fata televizorului, sa fie informat ca, in general,
participarea este redusa si, in consecinat sa se simta razbunat.
Daca
pana la acest vot, in sistem uninominal, refuzul de a merge la urne era
intr-o anumita masura justificat, nesfarsitele liste cu "anonimi"
politici creand frustrari generale si chiar perceptia unei tendinte de
manipulare de catre politicieni, acum nu mai exista scuze de aceasta
natura.
In cazul acestui sistem de vot, alegatorul se poate
informa, prin "n" mijloace, poate afla cu cine are de-a face la urne,
cine binemerita votul sau si cine nu. Poate vota cu responsabilitate
asa cum, iata, atunci cand este intrebat, in contextual unui "focus
grup" stie si care ii este deplinul interes.
Absenteismul, chiar
daca pare mult mai la-nemana si mai umilitor pentru politician, din
perspective alegatorului, de dincolo se vede invers. Aceasta este
metoda sigura ca politicieni sau viitori politicieni fara har sa
acceada in Parlament.
sursa: Marian Sultanoiu
www.thinkopolis.eu