CATEVA GÂNDURI DESPRE CE ESTE, DESPRE CE AM DORI SĂ FIE…

Bianca SARBU, noiembrie 2009, Delegat de Tineret al Romaniei la ONU 2009/ 2010

„Privita din exterior, Romania pare a fi in pragul colapsului – politic si economic. Ziarele din strainatate si site-urile de stiri relateaza despre situatia critica a Romaniei pe un ton acid si uneori usor defaimator.

Mesajul general al mass-mediei este faptul ca Romania post-comunista trece printr-o criza politica si economica de proportii insurmontabile.

Imaginea e trista si cuvintele devin dureroase pentru un roman care crede in potentialul tarii sale, intr-o Romanie pozitiva, intr-o Romanie care (din nefericire) nu este, dar ar putea sa devina. In ultimele zile m-a framantat mai mult decat oricand cautarea unei solutii, gasirea unei sclipiri, identificarea unei cai de iesire din impasul actual. Nu o numesc dilema, pentru ca ar insemna ca nu mai exista scapare…

Lucrand pe un proiect de cercetare in Elvetia de cateva saptamani, experimentez o alta realitate fata de ce as trai actualmente in Romania – civilizatie, rigoare, buna-stare, perfectiune. Totul pare bine plasat in matca sa, iar elvetianul de rand considera aceasta situatie – o stare de fapt („default mode”). Fara constrangeri de natura logistica, financiara, materiala, tanarul de rand nu resimte nevoia de a se zbate, de a schimba, de a modela, de a transforma. Mediul e optim, insa in mod paradoxal – demotivant. Desi nu se stie, nivelul de pregatire academica a elvetienilor ramane, in general, unul mediu. Domeniul universitar / post-universitar „musteste” de studenti si cercetatori straini, sectorul serviciilor este unul preponderent international. In mod surprinzator, economia Elvetiei este in realitate sustinuta de emigranti cu o inalta calificare si expertiza.

Explicatia e insa una de bun-simt. Avand totul si uneori chiar mai mult decat si-ar putea dori, tanarul elvetian si in general, cetateanul elvetian nu resimte imboldul de actiune. In plus, perfectiunea si rigoarea ce il impresoara ii restrictioneaza in mod inerent spatiul de miscare.

In Romania, in schimb, exista tocmai acest spatiu de miscare, exista nevoia de a crea, de a schimba, de a transforma pentru a ameliora mediul, pentru a avansa, pentru a prospera ca urmare a incertitudinii generale, a lipsei de norme si legi bine definite, a inexistentei unei strategii economice clare, a unei viziuni politice etc.

Un vechi proverb din vremea lui Bruegel (1525-1569) arata faptul ca “A man must stoop low if he wishes to get through the world” care, in interpretarea lui Timothy Foote (1971), nu presupune supunere, cat adaptare la si remodelare a conditiilor externe. Tocmai acest spatiu de miscare, de remodelare, de transformare emergent intr-o Romanie aflata la rascruce trebuie vazut ca o suma de oportunitati, de sanse care se cer valorificate. In contextul actual, acesta poate fi samburele de pozitivism care insoteste Romania…

Cine sa valorifice insa aceste oportunitati?! Cu toate ca in conditiile actuale, intrebarea poate parea spinoasa, cred in continuare in capitalul uman al Romaniei si cu precadere, in tineretul roman – in capacitatea acestuia de asociere, de verbalizare a unei Idei, de critica obiectiva si pertinenta a cadrului si mai mult decat atat, de propunere si implementare a unor planuri de actiune fezabile si adecvate. De la proiecte micro spre un plan macro… Arabii spun „shwayya - shwayya” („step by step”), adica pas cu pas – cred ca aceasta este solutia si in cazul de fata: cu pasi mici insa consistenti si mai ales, strategici!

Cele 5 saptamani petrecute la Bucuresti inaintea deplasarii mele la New York in calitate de Delegat de Tineret al Romaniei la ONU – din octombrie a.c. – mi-au adus o serie de intalniri cu reprezentanti ai organizatiilor de tineret (si nu numai), care m-au reasigurat ca exista dorinta si potential de transformare, ca in Romania se investeste in educatie – nu atat de mult in cea formala (din pacate) insa cu siguranta in cea non-formala, ca se constientizeaza nevoia investitiei in domeniul sanitar, in protectia mediului inconjurator etc.

Vreau sa cred ca se poate si ca tineri cu pregatire si viziune vor dori si mai ales, vor putea sa faca o diferenta in Romania 2010 – 2011 – 2020 …”

Bianca SARBU, Delegat de Tineret al Romaniei la ONU 2009/ 2010