Cercetătorii au participat,
luni, la un marş de protest în Capitală, urmând ca, înepând de marţi,
să picheteze sediul Parlamentului pe durata dezbaterilor proiectului
bugetului pentru 2009, ei fiind nemulţumiţi de suma alocată Cercetării
în acest an.
Aproximativ 300 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare
au plecat, luni dimineaţă, într-un marş de protest pe traseul
Ministerul Finanţelor - Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovări
(MECI) - Guvern, nemulţumiţi de bugetul alocat Cercetării în acest an.
La sediul Ministerului Finanţelor, protestatarii au discutat cu secretarul de stat Gheorghe Gherghina,
care le-a cerut cifre legate de cheltuielile Cercetării.
Potrivit
reprezentanţilor sindicaliştilor, secretarul de stat le-a spus că, după
analizarea acestor date, vor fi invitaţi la o discuţie cu ministrul
Finanţelor, Gheorghe Pogea.
De la Ministerul Finanţelor, sindicaliştii au plecat în marş spre
sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Ministrul Ecaterina Andronescu
a discutat, în faţa sediului MECI, cu reprezentanţii protestatarilor,
cărora le-a spus că instituţia pe care o conduce este la fel de
interesată ca şi sindicaliştii de bugetul Cercetării.
"Suntem la fel de îngrijoraţi de situaţia bugetului Cercetării. Sperăm ca Parlamentul să corecteze acest lucru. Oricum, în Guvern,
premierul şi ministrul de Finanţe au promis corectarea bugetului
Cercetării cu prioritate în luna iunie. Suntem la fel de interesaţi de
bugetul Cercetării şi sunt perfect conştientă de cât de necesară este
Cercetarea", le-a spus Andronescu cercetătorilor adunaţi în faţa
sediului MECI.
Ecaterina Andronescu a precizat că proiectul buget care a plecat la
Parlament prevede pentru Cercetare 1.136 milioane de lei, comparativ cu
1.756 de milioane de lei în 2008. "Lipsesc 600 de milioane de lei faţă
de 2008", a subliniat ministrul Educaţiei.
Aceasta a mai spus că nu crede că până în luna iunie se va pune
problema să nu existe bani la buget, declarându-se "de un optimism
temperat" şi apreciind că cei care s-au grăbit să trimită oameni acasă
nu aveau de ce să o facă.
După discuţia cu ministrul Educaţiei, cei aproximativ 300 de protestatari au plecat spre sediul Guvernului, unde, în jurul orei 12.00, au încheiat marşul de protest.
Cercetătorii spun că intenţionează să meargă la Bruxelles pentru a
manifesta la Comisariatul pentru Cercetare şi pentru a afla ce părere
au autorităţile europene în legătură cu situaţia Cercetării din România.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare -
Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea, a mai spus, la finalul
protestului, că dacă bugetul alocat Cercetării nu va fi modificat,
activitatea acestui domeniu va fi blocată.
Liderul sindical a precizat că, începând de marţi, cercetătorii vor picheta, zilnic, sediul Parlamentului, între orele 8.30 şi 11.30, pe durata dezbaterii proiectului bugetului de stat pentru 2009.
Pe tot parcursul marşului, cercetătorii au protestat în linişte şi
au avut bannere pe care scria "Bugetul pe 2009 scufundă cercetarea
marină", "Stopaţi distrugerea cercetării şi industriei româneşti",
"Dacă ţara nu ne vrea, noi de ce s-o vrem pe ea?".
Preşedintele FSLCPR a subliniat că nu se respectă legea care prevede
că, până în 2010, bugetul alocat Cercetării ar trebui să ajungă la unu
la sută din PIB. Liderul sindical a precizat că salariile
cercetătorilor nu sunt plătite de la bugetul de stat, ci din proiectele
câştigate.
"Din fonduri publice se alocă sume pentru acţiuni finanţate pe baza
de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în
condiţiile legii, asigurându-se anual o creştere a alocaţiilor
bugetare, astfel încât în anul 2010 să se atingă unu la sută din
produsul intern brut. Aceasta este forma în vigoare, care a modificat
prevederea iniţială, în care alocarea de la bugetul de stat era de un
sfert din bugetul alocat învăţământului", a explicat liderul sindical.
Evoluţia bugetului pentru cercetare ştiinţifică a fost de la 0,13 la
sută din PIB în 1999, 0,18 la sută din PIB în 2001, în scădere până în
2003, când a ajuns la 0,13 la sută, de unde a început o creştere, care
în 2008 a ajuns la 0,54 din PIB, pentru ca în 2009 să fie un buget
propus de 0,19 la sută din PIB, a explicat Minea.
Liderul sindical a mai spus că directorul Autorităţii Naţionale
pentru Cercetare Ştiinţifică, Gerard Jităreanu, a cerut, săptămâna
trecută, directorilor Institutelor Naţionale de Cercetare - Dezvoltare
să prezinte efectele unei scăderi cu 68 la sută a veniturilor acestora
din fonduri bugetare în anul 2009, faţă de 2008.
sursa: www.MEDIAFAX.ro